Şeful principalei comisii de vaccinare din Germania a lăudat vaccinul rusesc Sputnik V împotriva COVID-19, care încă aşteaptă aprobarea autorităţilor de reglementare din Uniunea Europeană, informează agenţia germană de presă DPA, citată de Agerpres.
”Este un vaccin bun care probabil va fi autorizat în UE la un moment dat. Cercetătorii ruşi au foarte multă experienţă în ceea ce priveşte vaccinurile. Sputnik V este bine gândit”, a declarat Thomas Mertens, care conduce Comisia Permanentă de Vaccinare (STIKO) din Germania. El a făcut aceste declaraţii ziarului Rheinische Post care le-a publicat miercuri.
Italia va produce vaccinul rusesc din această vară
Amintim că, Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) încă analizează vaccinul Sputnik V. UE a aprobat deja vaccinuri de la trei producători: Pfizer/BioNTech, Moderna şi AstraZeneca.
Pe 11 martie, se aşteaptă ca EMA să recomande aprobarea vaccinului realizat de firma americană Johnson&Johnson.
De asemenea, Italia a anunţat marţi că vaccinul Sputnik V va fi produs în regiunea Lombardia începând cu vara aceasta, în cadrul primului acord dintre un partener european şi Fondul de investiţii directe din Rusia (RDIF), care gestionează marketingul internaţional al Sputnik V. Dar Vincenzo Tranzi, şeful camerei de comerţ din Italia, a declarat că Roma lucrează în continuare cu Uniunea Europeană în privinţa utilizării vaccinului, a relatat agenţia de ştiri italiană ANSA.
Marţi, Rusia a criticat EMA după ce cu o zi înainte un reprezentant al acesteia a avertizat ţările membre UE să nu aprobe vaccinul rusesc înainte ca agenţia să reexamineze datele, folosind expresia ”ruleta rusească”. ”Vaccinurile şi EMA ar trebui să fie mai presus de politică”, se spune într-o declaraţie postată pe pagina de Telegram a vaccinului Sputnik V.