Vaccinurile Pfizer și AstraZeneca oferă un grad de protecție mai mare atunci când sunt combinate

Vaccin COVID-19

Descoperirea momentului la nivel mondial. Potrivit datelor preliminare ale unui studiu britanic, atunci când sunt combinate, vaccinurile Pfizer și AstraZeneca oferă un grad mai mare de protecție împotriva coronavirusului.

Studiul britanic a demonstrat faptul că mixul de două vaccinuri anti-COVID diferite oferă persoanei vaccinate un grad mai mare de protecție împotriva virusului SARS-CoV-2, scrie The New York Times.

În cadrul studiului au participat voluntari, care au fost vaccinați cu o doză de ser anti-COVID Pfizer și cu o doză de AstraZeneca. Astfel, în urma vaccinării combinate, organismul acestora a produs mai mulți anticorpi, dar și mai multe celule imunitare.

Matthew Snape, un expert în vaccinare la Universitatea din Oxford a subliniat faptul că odată ce sunt combinate, cele două seruri oferă într-adevăr o protecție mai mare.

„Administrarea vaccinurilor în orice ordine ar putea să ofere protecție mai mare”, spune expertul.

De menționat este faptul că, studiul, numit Com-COV a fost început în februarie 2021, de către Matthew Snape și colegii lui. În prima etapă a studiului au fost prezenți 830 de voluntari, fiecare primiând câte o combinație de vaccinuri din cele patru disponibile.

Astfel, unii au primit două doze de Pfizer, alții două doze de AstraZeneca. Astfel, au constatat că ambele sunt eficiente. Alții, însă, au primit o doză de AstraZeneca, apoi o doză de Pfizer sau invers, cercetătorii așteptând patru săptămâni între administrarea celor două doze.

Studiile au demonstrat că vaccinul AstraZeneca este mult mai eficient dacă a doua doză este efectuată după 12 săptămâni, așa că cercetătorii derulează acum un studiu pe 12 săptămâni, iar rezultatele vor fi publicate luna viitoare.

Ce efecte adverse s-au înregistrat

În ceea ce privește efectele adverse înregistrate, cercetătorii au descoperit că cei care au primit o doză de vaccin și un rapel diferit de primul au raportat în număr mare stări febrile, dureri musculare și dureri de cap.

De cealaltă parte, voluntarii vaccinați cu același vaccin în ambele doze au raportat mai puține efecte adverse. Totuși, cei care au primit vaccinuri combinate nu au suferit de efecte adverse pentru mult timp.

Legat de eficiența vaccinurilor, voluntarii care au primit două doze de Pfizer au produs niveluri de anticorpi de aproape 10 ori mai mari decât cei care au fost vaccinați complet cu AstraZeneca.

Pe de altă parte, voluntarii care au fost vaccinați cu Pfizer, iar apoi cu AstraZeneca au produs niveluri de anticorpi de aproximativ cinci ori mai mari decât cei care au primit două doze de AstraZeneca.

Cei care au primit ser de la AstraZeneca, apoi de la Pfizer, au produs niveluri de anticorpi la fel de mari precum cei care au primit două doze de Pfizer.

În concluzie, studiul a constat faptul că vaccinarea cu două seruri diferite a produs un nivel mai mare de celule imunitare decât vaccinarea cu două doze ale aceluiași vaccin.

„Nu este clar încă de ce amestecul oferă acest avantaj. Este foarte intrigant, să spunem doar atât”, a spus Matthew Snape.

În prezent, cerceătorii au mai demarat un studiu similar, la care sunt adăugate vaccinurile Moderna și Novavax.