Într-un interviu acordat la Antena 3, ministrul de Interne, Lucian Bode anunță care este situația reală din România. Potrivit acestua, Ministerul Afacerilor Interne a întocmit un plan de acţiune privind managementul unui aflux masiv de refugiaţi din Ucraina.
Lucian Bode: Identificăm zonele pe unde ar putea intra migranţi în România
Totodată, el a subliniat faptul că România este o țară sigură, fiind un stat membru NATO și având totodată toate garanțiile de securitate. Ministrul de Interne susține că România nu va asista pasiv la desfășurarea de forțe din apropierea țării, adăugând că se fac pregătiri în acest sens.
„România este o ţară sigură. România este un stat membru al NATO şi ne bucurăm de toate garanţiile de securitate care derivă din acest statut. Nu asistăm pasiv la toată această desfăşurare de forţe şi evenimente care se petrec în proximitatea României. Structurile Ministerului Afacerilor Interne sunt pregătite pentru asigurarea unui răspuns integrat la această criză, inclusiv în ceea ce priveşte implicaţiile unei posibile migraţii necontrolate”, a spus Lucian Bode.
Ministrul de Interne a mai menționat că că Minsterul pe care îl conduce se va concentra pe direcții clare, cele mai importante dintre ele fiind asigurarea securităţii în sistem integrat a frontierelor de stat.
„Concret, efortul structurilor ministerului Afacerilor Interne se va concentra pe câteva direcţii foarte clare care vizează în primul rând asigurarea securităţii în sistem integrat a frontierelor de stat. Identificăm zonele pe unde ar putea intra migranţi în România”, a spus ministrul de Interne Lucian Bode.
România, pregătită pentru orice
Acesta a mai adăugat că toate locațiile din planul de evacuare sunt reverificate pentru ca România să fie pregătită de orice.
„Sunt în reverificare toate locaţiile din planul de evacuare pentru situaţii de urgenţă şi sunt verificate facilităţile care pot fi puse la nevoie pentru refugiaţi, dacă va fi cazul”, a mai spus ministrul de Interne.
De menționat este faptul că precizările lui Lucian Bode vin după ce miercuri dmineață, Rusia a anunțat că va retrage și mai multe trupe aflate lângă granița ucraineană, publicând și o înregistrare video care arată un tren încărcat cu tancuri și vehicule militare părăsind Crimeea.
Pe de altă, mișcarea făcută de Rusia nu aduce liniște nici în Ucraina și nici pentru NATO. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că nu vede deocamdată o retragere a trupelor rusești de pe pozițiile din apropierea graniței ucrainene, relatează BBC.
„Ca să fiu sincer, reacționăm la realitatea existentă și nu vedem încă nicio retragere. Cred că toți oamenii normali se așteaptă la dezescaladare. În ceea ce privește amenințarea, am spus de multe ori că suntem calmi în legătură cu orice amenințare, deoarece știm că toate acestea nu au început ieri. Acest lucru se întâmplă de mulți ani. Când trupele se vor retrage, toată lumea va vedea asta… dar, deocamdată, este doar o declarație”, a spus președintele Ucrainei.