Potrivit unui comunicat, buletinele și cărțile de identitate provizorii sunt valabile pe teritoriul României, inclusiv 90 de zile de la încetarea situației de urgență.
Cărțile de identitate, cărțile de identitate provizorii, mențiuni de stabilire a reședinței emise și prelucrate de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (DEPABD) și de către serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor sunt valabile pe teritoriul României, inclusiv 90 de zile de la încetarea situației de urgență.
Totodată, în cazuri excepționale, ce au la bază motive medicale, pierderea, furtul, distrugerea actului de identitate, cetățenii pot solicita eliberarea unui nou act de identitate sau, după caz, înscrierea menţiunii privind stabilirea reşedinţei, exclusiv prin programarea telefonică, în prealabil, la numărul de telefon precizat pe site-ul serviciului public comunitar de evidență a persoanelor competent, ori după caz menționat pe site-ul DEPABD.
Activitatea de preluare a cererilor privind furnizarea unor date cu caracter personal din Registru național de evidență a persoanelor sau a cererilor privind clarificarea unor aspecte de stare civilă, se va realiza prin intermediul adresei poștale sau a mijloacelor de comunicare electronice.
Unde pot fi înregistrate cererile
Cererile pentru eliberarea Certificatului privind domiciliul înregistrat în Registrul naţional de evidenţă a persoanelor, (document eliberat cetăţenilor români în vederea apărării drepturilor şi valorificării intereselor acestora în străinătate, însoţit, după caz, de Formularul standard multilingv eliberat în baza Regulamentului (UE) 2016/1191), precum și cererile privind eliberarea fotocopiilor după deciziile de schimbare a numelui persoanelor fizice pe cale administrativă, eliberate de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date până la data de 31.03.2005, se transmit exclusiv on-line pe adresa de e-mail a instituţiei depabd@mai.gov.ro.
Se supun prevederilor decretului prezidențial din 16 martie 2020 și ale Ordonanței militare nr. 3 din 24 martie 2020 inclusiv documentele eliberate cetățenilor străini de către Inspectoratul General pentru Imigrări, permise de ședere, avize de angajare/detașare, decizii de returnare, certificate de înregistrare a rezidenței sau cărți de rezidență eliberate cetățenilor europeni, documentele de călătorie emise beneficiarilor unei forme de protecție internațională și persoanelor fără cetățenie, documentele temporare de identitate ale solicitanților de azil.
Având în vedere măsurile de prevenire şi limitare a răspândirii infectării cu noul coronavirus, pentru situații de urgență sau care nu suferă amânare, cetățenii străini și europeni pot utiliza mijloacele electronice de comunicare la distanță cu structura competentă teritorial, precum aplicația on-line portaligi.mai.gov.ro, corespondență poștală sau alte mijloace conform datelor de contact ce se regăsesc pe site-ul igi.mai.gov.ro.