Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov ar mai fi predat 47 de tablouri anchetatorilor, au declarat surse judiciare.
Potrivit surselor, citate de Agerpres, tablourile au fost aduse de Vâlcov şi au fost deja inventariate şi ridicate de reprezentanţii unui muzeu.
Zilele trecute a apărut o informație potrivit căreia procurorii DNA au găsit 100 de tablouri care i-ar aparţine fostului ministru de Finanţe, acesta având intenţia de a-şi deschide o galerie de artă în Bucureşti.
Tablourile sunt semnate de pictori străini, printre care şi Pablo Picasso, sau artişti români, Corneliu Baba sau Grigorescu. Operele de artă ar fi fost achiziţionate de la două case de licitaţii din Bucureşti iar Darius Vâlcov intenţiona să deschidă o galerie de artă în Capitală.