Valentin Mavrodin, fostul secretar de stat în Ministerul Finanțelor, a fost numit președinte al Consiliului de Administrație (CA) a CEC Bank. (Casa de Economii și Consemnațiuni).
Numirea sa a venit la scurt timp după ce Mirela Călugăreanu, fosta șefă ANAF, a eliberat postul de conducere. Întrucât ea a plecat recent la Curtea de Conturi, unde este consilier de conturi, a pierdut funcția de membru CA, eliberându-se astfel postul de conducere al Consiliului de Administrație a CEC Bank.
Amintim faptul că Valentin Mavrodin a ocupat anterior funcția respectivă, dar în timpul mandatului lui Florin Cîțu, acesta a fost înlocuit cu Călugăreanu. După ce a plecat din Minsterul Finanțelor, el s-a dus în mediul privat, iar în tot acest timp și-a păstrat funcția de membru CA.
Menționăm faptul că, la acea vreme, Florin Cîțu a încercat să înlocuiască doi membri ai CA, dar pentru că cei propuși nu îndeplineau cerințele cerute de Banca Națională, nu a reușit.
Propunerile pentru astfel de funcții sunt evaluate de Banca Națională a României (BNR), iar mediul politic nu poate numi în funcții de conducere pe orice.
Aceleași criterii sunt și în cazul unei bănci private. Persoanele propuse trebuie să aibă experiența necesară. De exemplu, un membru neexecutiv trebuie să aibă 10 ani de experiență relevantă în zona bancară.
Amintim faptul că, în primul trimestru din 2022, CEC Bank a înregistrat un profit net estimat, neauditat, de 54,2 milioane de lei. Banca a continuat să-și consolideze poziția pe piața locală și a înregistrat o creștere a activelor până la 50,4 miliarde de lei.
CEC Bank a raportat un profit net de 54,2 milioane de lei în primul trimestru din 2022
„În ciuda provocărilor apărute în contextul pandemiei și al conflictului din Ucraina, CEC Bank a continuat să susțină economia și planurile clienților, dovadă fiind finanțările în creștere. Am acordat 8 400 de credite în primele 3 luni ale anului, în valoare de aproape 2,4 miliarde lei și am continuat să ne extindem baza de clienți. În același timp, rămânem o bancă solidă și profitabilă, în care românii pot avea încredere”, a declarat Bogdan Neacșu, președinte CEC Bank.
Performanța financiară a băncii în primul trimestru a fost susținută de creșterea veniturilor nete din dobânzi cu 15% față de perioada similară a anului trecut, până la 319,1 milioane de lei, în timp ce veniturile nete din comisioane au crescut cu 11%, însumând 77,8 milioane de lei.
Precizăm că în perioada menționată, banca a înregistrat cheltuieli cu contribuția la fondurile de garantare și rezoluție în valoare de 51,9 milioane de lei, de 2 ori mai mari decât în perioada similară a anului trecut.
CEC Bank a continuat să susțină economia, finanțând companiile și segmentul persoanelor fizice, cu:
- 8 400 de credite noi în primul trimestru din 2022, cu o valoare cumulată de 2,4 miliarde de lei
- 0,9 miliarde de lei – credite de investiții pentru companii,
- peste 7 600 de români, persoane fizice, au beneficiat de finanțări pentru a-și transforma proiectele și dorințele în realitate
Valoarea creditelor noi pentru persoane fizice acordate în trimestrul I depășește 625 milioane de lei, creditele pentru locuințe având o pondere de circa 67%
Numărul de utilizatori de internet și mobile banking a crescut cu 61% față de primul trimestru din 2021, iar valoarea tranzacțiilor cu 178%
Creditele în sold, la valoare brută acordate clienților se ridică la 27,8 miliarde de lei, în creștere cu 17,9% față de primul trimestru din 2021.
Depozitele atrase de la clienți au crescut cu 15,8% față de perioada similară a anului trecut, în contextul în care la sfârșitul lunii februarie 2022, odată cu debutul crizei din Ucraina, a crescut preferința publicului pentru numerar, în special în valută.
În primul trimestru din 2022, CEC Bank a plătit dividende de 634,3 milioane de lei statului român
În primul trimestru din 2022, CEC Bank a plătit dividende statului român în valoare de 634,3 milioane de lei aferente profitului din 2019 și 2020, reprezentând circa 85% din profitul net atribuibil acționarilor.
În linie cu preocupările la nivel european pentru reducerea emisiilor, energii regenerabile, și reducerea dependenței energetice, CEC Bank a lansat în primul trimestru al lui 2022 creditele ipotecare verzi, cu costuri mai mici decât cele standard și finanțări BEI pentru IMM-uri, pentru investiții în panouri fotovoltaice și alte proiecte verzi.
Iar la începutul lunii martie 2022, CEC Bank a primit primul rating internațional de emitent de la Fitch: BB.