Valentina Pelinel și Cristi Borcea petrec mereu sărbătorile în familie
Valentina Pelinel a oferit recent un interviu în care vorbește despre obiceiurile familie sale în perioada sărbătorilor de iarnă. Vedeta a povestit și despre tradițiile pe care ea și copiii ei le urmează de Crăciun. Se pare că blondina a început deja pregătirile pentru această perioadă specială.
Decembrie este o lună cu atât mai specială pentru familia Borcea, dat fiind că Valentina Pelinel va împlini, pe data de 8, vârsta de 43 de ani. Clipa aniversării ei este așteptată cu sufletul la gură de copii, cărora le place să sufle în lumânările tortului aniversar. Tot în aceeași perioadă, Pelinel și cei mici încep să decoreze casa.
În ceea ce privește Crăciunul, cele două vedete îl petrec mereu în familie. Adesea acasă, uneori la munte, dar întotdeauna împreună.
„Sărbătorile le petrecem întotdeauna în familie, acasă. Uneori, mergem la munte, dar tot în familie. Rania și Indira cred în Moș Crăciun, care vine an de an la brad și le împarte cadouri.
Milan a aflat de anul trecut, de la colegii de școală, că rolul de Moș Crăciun e jucat de părinți, dar păstrează secretul față de surori. Copiii adoră să împodobească bradul și anul acesta s-au apucat deja să o facă.
Le-am explicat că e devreme. Acum decorăm casa și ne-am apucat de împodobit bradul, așa și-au dorit și noi am cedat”, a spus Valentina Pelinel pentru Unica.
Vedeta a povestit despre Crăciunurile petrecute la New York
Pelinel a locuit o vreme la New York. În timpul acestei șederi, modelul nu rata niciodată spectacolele de Crăciun și avea mereu plăcerea de a admira celebrul brad de la Rockefeller Center. Cu entuziasm, vedeta se bucura de atmosfera festivă și de vitrinele magazinelor frumos decorate în această perioadă a anului.
Totodată, Pelinel afirmă că, deși orașul era foarte aglomerat și agitat, plimbarea în această perioadă era o binecuvântare. Valentina Pelinel păstrează numeroase amintiri frumoase peste Ocean, menționând că acum câțiva ani, trecerea dintre ani a fost sărbătorită în Statele Unite ale Americii.
„New York-ul e un spectacol de Crăciun și nu ratăm în nici un an vizita la vestitul brad de la Rockefeller Center”, a adăugat ea.