Ambasadorul Rusiei s-a întors la Moscova după încheierea misiunii diplomatice. Anunțul a fost făcut recent de reprezentanța diplomatică, într-un mesaj publicat pe Facebook.
Ambasadorul Rusiei s-a întors la Moscova
Până la sosirea noului Ambasador, ministrul-consilier Elena Kopnina este cea care se va ocupa cu afacerile.
„Astăzi, Excelența Sa Valery Kuzmin, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în România, și-a încheiat misiunea diplomatică și a plecat definitiv la Moscova. Până la sosirea noului Ambasador, doamna Ministru-Consilier Elena Kopnina este Însărcinată cu Afaceri a.i. a Federației Ruse în România”, este scris în mesajul publicat de Ambasada Rusiei în România.
Amintim că Valeri Kuzmin, în vârstă de 70 de ani, era ambasador în România din 2016.
Kuzmin a suferit recent o pierdere cumplită
Amintim că Valeri Kuzmin ar fi rămas văduv în ziua de 9 aprilie 2024. Soția sa ar fi murit în propria reședință din București. La un moment dat, i s-a făcut rău și a spus că nu poate respira. La sosirea echipajelor de intervenție, s-ar fi aflat deja în șoc cardio-respirator. Ulterior, personalul medical ar fi raportat decesul ei.
Apelul de urgență la 112 a fost înregistrat după ora 04:00. Femeia ar fi murit în jurul orei 05:00. Cauza decesului său ar fi fost un infarct, transmit jurnaliștii de la Antena 3.
Nu s-a solicitat ajutorul autorităților române până la acest moment. Ele nu au jurisdicție pe teritoriul ambasadei ruse.
Cine este Valeri Kuzmin
Valeri Kuzmin s-a născut la data de 24 iunie 1953 în Moscova. A urmat Facultatea de Jurnalistică Internaţională la Institutul de Stat de Relaţii Internaţionale din Moscova, Rusia, parte a MAE URSS.
A absolvit în anul 1975 iar ulterior, a finalizat cursurile diplomatice superioare la Academia Diplomatică a MAE Rusia între anii 1998 și 2016. În anul 2003, a obținut titlul de doctor în științe istorice.
A avut diverse poziții în cadrul MAE URSS și în misiuni externe. Între anii 1975 și 1980, a servit la Ambasada URSS din Libia. Între anii 1985 și 1990, a fost în Tunisia. A ocupat funcții importante, cum ar fi adjunctul Șefului Secției la Departamentul Africa și Orientul Mijlociu și adjunctul Directorului Departamentului Orientul Mijlociu și Africa de Nord al MAE Rusiei.
Din iulie 1998 până în ianuarie 2003, a fost ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Rusiei în Republica Sudan. În mai 2003, a fost desemnat ambasador cu însărcinări speciale și secretar al Consiliului Șefilor Subiectelor Federației Ruse la MAE Rusia. Din octombrie 2003, a îndeplinit funcția de director. Ulterior, a devenit Director al Departamentului pentru Legături cu Subiectele Federației, Parlamentul și organizațiile socio-politice al MAE Rusia.