Valerian Vreme: „MCSI alocă 15 milioane de euro pentru informatizarea spitalelor”

Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) va aloca 15 milioane de euro pentru informatizarea spitalelor din România, a declarat, sâmbătă, la Botoşani, ministrul Valerian Vreme.

Potrivit acestuia, de finanţări vor beneficia cel puţin 40 de unităţi spitaliceşti, în baza unor proiecte depuse la MCSI. Contractele dintre spitalele beneficiare şi MCSI vor fi semnate până la sfârşitul acestui an, iar implementarea proiectelor va avea loc în 2012.

"Sperăm să finanţăm în jur de 40 de spitale din România. Finanţăm atât soluţia tehnică, cât şi soluţia legată de partea de soft. În aceşti bani se va face totul, de la hard, soft, instruire şi internet", a afirmat Vreme.

Oficialul MCSI susţine că valoarea maximă a unui proiect va fi de 400.000 de euro. Pentru obţinerea acestor finanţări au depus proiecte 181 de spitale din ţară.

Informatizarea spitalelor, prin Operaţiunea 3.2.4 intitualată "Susţinerea implementării de soluţii de e-Sănătate şi asigurarea conexiunii la broadband acolo unde este necesar", are ca scop dezvoltarea serviciilor medicale prin implementarea unui sistem informatic integrat, asigurând accesul cetăţenilor şi personalului medical la servicii informatice de tip e-sănătate.

Perioada de înregistrare on-line a propunerilor de proiecte a fost cuprinsă între 12 mai şi 8 iulie, alocarea financiară fiind de 60 milioane lei, din care suma de 48.972.000 lei provine de la Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).

În cadrul acestei operaţiuni se finanţează proiecte care propun creşterea productivităţii şi calităţii serviciilor oferite de spitale prin implementarea de sisteme, servicii şi aplicaţii electronice de e-sănătate la nivel local, care să asigure simultan reducerea reală a costurilor interne a spitalelor, reducerea timpului de prelucrare a datelor medicale în avantajul doctorilor şi a managerilor de spital, creşterea numărului persoanelor fizice care vor avea acces la servicii medicale informatizate, creşterea numărului personalului medical instruit pentru folosirea sistemelor informatice de e-sănătate.
Sursa: Agerpres