Ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, a atras atenţia vineri, într-o conferinţă de specialitate, că nu va susţine vreodată o lege care să oblige instituţiile statului să folosească soluţii software gratuite bazate pe conceptul 'open-source', de tipul sistemului de operare Linux.
"Nu voi susţine vreodată să dăm o lege ca instituţiile româneşti să folosească obligatoriu ‘open-source’. Sarcina ministerului (Comunicaţiilor, n.r.) este de a prezenta plusurile şi minusurile unui produs sau altul. Personal, ştiu care sunt acestea", a afirmat Vreme.
Oficialul a precizat, totodată, că este adeptul susţinerii organizării de conferinţe de specialitate Linux în România, însă este nevoie care aceste iniţiative să existe.
"Sunt dispus să sprijin orice conferinţă Linux organizată în România. Acum, trebuie să vedem şi iniţiativele", a spus ministrul Comunicaţiilor.
Potrivit specialiştilor din segmentul ‘open source’, în vederea reducerii cheltuielilor statelor membre, Uniunea Europeană a pornit, în ultimii ani, o serie întreagă de proiecte care vizează înlocuirea programelor proprietare costisitoare cu programe de acest gen, în speţă Linux, în cadrul instituţiilor bugetare.
Pe lista ţărilor care au aprobat o astfel de iniţiativă se află: Germania (landul Brandemburg, oraşul Munchen, dar şi Biroul Federal de Finanţe al ţării), Norvegia (cu al doilea oraş ca mărime, Bergen), Franţa, Italia.
Recent, forul european a decis înfiinţarea Consortium for Open Source in the Public Administration , care se va ocupa de introducerea soluţiilor ‘open source’ în domeniul public, investind deja 2,6 milioane euro în acest proiect.
Termenul de ‘open source’ (care poate fi întâlnit şi sub numele de ‘software free’) desemnează programele de calculator fără restricţii de distribuţie. Practic, oricine are libertatea de a distribui copii ale programelor ‘open source’, să aibă acces la codul sursă, să modifice şi să utilizeze programul după bunul său plac.
SURSA: Agerpres