Guvernul ar trebui să stabilească un mecanism de plafonare a preţului maxim la gaze pentru consumatorii industriali, a declarat, marţi, Valeriu Binig, director în cadrul companiei de consultanţă Deloitte.
Piaţa românească de gaze ar trebui să treacă printr-o perioadă de 8-14 ani de tranziţie până la liberalizarea totală, a spus el. ”În plus, este necesară stabilirea unui mecanism care să asigure o proporţie minimă de gaze din producţia internă în coşurile pentru toţi clienţii, ca urmare a preţului mai mic la gazele indigene decât la cele din import. Această schemă a coşului trebuie menţinută de-a lungul perioadei de tranziţie”, a mai spus Binig.
Această perioadă de tranziţie este necesară pentru o analiză continuă, astfel încât să fie întrunite condiţii pentru existenţa unei pieţe libere concurenţiale, un cod eficient al reţelei, capacităţi de stocare, dar şi diversificarea surselor de import, a arătat reprezentantul Deloitte.
Preţul gazelor de producţie internă va creşte cu 143% în următorii doi ani, potrivit calendarului de liberalizare a pieţei gazelor, ceea ce înseamnă că, pentru consumatorii industriali, preţurile finale vor fi majorate cu 72%, a punctat Binig. Totodată, România riscă să piardă 6,3 miliarde de euro şi peste 500.000 de locuri de muncă.
Potrivit lui Binig, România riscă să reintre în recesiune dacă liberalizarea pieţei gazelor va continua conform calendarului care este în vigoare.
Estimările sunt cuprinse în studiul ”Evaluarea strategică a impactului liberalizării pieţei gazelor naturale asupra consumatorilor industriali din România”, realizat de compania de consultanţă Deloitte, la cererea CONPIROM, şi prezentat marţi într-o conferinţă de presă.