Valeriu Gheorghiță a spus adevărul despre vaccinul refuzat de către români! Astfel, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID a explicat astăzi că, din martie și până acum, aproape o treime dintre oamenii programați la vaccinarea cu serul AstraZeneca nu s-au prezentat la centrul de administrare.
„Din perioada lunii martie, de când au început aceste semnale de evenimente trombo-embolice, până la acest moment, au fost peste 207.000 de anulări în platformă, iar dintre persoanele care și-au confirmat programarea avem circa 99.000 care nu s-au prezentat, care și-au anulat programarea, ceea ce reprezintă 28% dintre cei care confirmaseră programarea”, a declarat Valeriu Gheorghiță, coordonatorul CNCAV.
De asemenea, acesta a completat că „este un procent mare, avem aproape o treime dintre persoanele programate care nu s-au prezentat”.
Cei care și-au anulat programarea s-au înscris în platformă la imunizare cu alte vaccinuri
Totodată, acesta subliniază că mulți dintre cei care și-au anulat programarea la vaccinare cu AstraZeneca s-au înscris în platformă pentru imunizarea cu alte vaccinuri.
„Foarte probabil că da, pentru că lista este relativ constantă, avem circa 780.000 de persoane în lista de așteptare. Apreciem absolut firească și legitimă ezitarea oamenilor la acest moment, este nevoie de mai multă informare, avem nevoie de mai multe informații oficiale de la Agenția Europeană a Medicamentului. Și noi care luăm decizia avem nevoie de mai multe informații”, a completat Valeriu Gheorghiță.
Medicul Valeriu Gheorghiță a mai spus și că România așteaptă recomandările Agenției Europene a Medicamentului în ceea ce privește AstraZeneca.
„Suntem și noi informați legat de declarația EMA. Nu s-a finalizat ședință, după vor fi transmise recomandările clare, ne așteptăm să se transmită recomandări particulare. Nu ne așteptăm la o retragere a autorizării a acestui vaccin, probabil vor fi recomandări suplimentare. Noi sperăm să se facă aceste recomandări ca să avem o sursa clară pentru luarea deciziilor”, a conchis Gheorghiță, punctând că în România nu au fost confirmate cazuri de tromboze asociate cu vaccinarea.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea