Doctorul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-coronavirus a declarat, în cadrul unei conferințe de presă de la Palatul Victoria, că vom putea ajunge la administrarea a 40-45 de mii de doze de vaccin în fiecare zi.
„După modele pe care le-am avut împreună cu colegii de la Institutul de Sănătate Publică, modelarea epidemiologică, putem ajunge la 40-45.000 de doze administrate în fiecare zi, ceea ce nu reprezintă cazuri noi, nu reprezintă persoane noi, pentru că trebuie să luăm în calcul – din 20 ianuarie încep persoanele care îşi vor face în acea zi rapelul, la care se adaugă persoanele noi, care vor fi la prima doză”, a spus Gheorghiţă într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Din 20 ianuarie numărul dozelor consumate va fi mai mare
Acesta a mai precizat că, din data de 20 ianuarie, dozele de vaccin consumate în fiecare zi va fi mult mai mare.
„Persoanele care astăzi sunt vaccinate, să luăm un exemplu – 10.000 de persoane, peste 21 de zile vor fi aceste 10.000 de persoane la care se vor adăuga toate persoanele noi care vor fi programate în ziua respectivă”, a menţionat Gheorghiţă.
Milioane de români nu au voie să se vaccineze
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare din România a vorbit, duminică, despre faptul că minorii sub 16 ani nu au voie să se vaccineze în prezent, deoarece produsul medical nu este autorizat nicăieri în lume pentru aceste persoane.
Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19 din România, a spus, duminică seară, la Antena 3, că persoanele cu vârsta sub 16 ani nu vor putea fi vaccinate în România, astfel minorii nu vor participa la campania de vaccinare până când nu vor împlini vârsta de 18 ani.
„Nu avem un vaccin autorizat nicăieri în lume” pentru grupa de vârstă sub 16 ani, în cazul coronavirusului, a declarat Valeriu Gheorghiţă.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea