Valeriu Gheorghiță vine cu noi informțaii privind media zilnică de vaccinare mai scăzută din România. Potrivit acestuia, spre deosebire de alte ţări, România a păstrat dozele pentru rapelul tuturor persoanelor deja vaccinate.
Valeriu Gheorghiță a explicat faptul că România are o medie zilnică de vaccinare mai mică decât alte ţări din Uniunea Europeană – 13.000 de doze, în medie, zilnic, faţă de peste 60.000 în ţări precum Italia sau Spania, deoarece țara noastră a păstrat în stoc dozele necesare rapelului celor care s-au vaccinat deja.
Totodată, el a mai precizat „ţări precum Danemarca, de pildă, care au folosit toate dozele, au o reală problemă” în condiţiile în care producătorul Pfizer a anunţat reducerea temporară a capacităţii de producţie a vaccinului.
„Vă spun ceea ce am făcut noi – şi cred că a fost o decizie bună – şi anume faptul că celelalte ţări nu au păstrat doza de rapel şi au folosit tot ce au avut. În situaţia aceasta, în care astăzi, de pildă, compania Pfizer a anunţat că săptămâna următoare numărul dozelor alocate va fi cu circa 40% mai redus decât ar fi trebuit să fie livrate din cauza faptului că se fac ajustări în interiorul fabricilor tocmai pentru a creşte capacitatea de producţie, ţări precum Danemarca, de pildă, care au folosit toate dozele, au o reală problemă la acest moment, pentru că nu mai pot asigura rapelul persoanelor care au primit prima doză”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, la Digi 24.
Valeriu Gheorghiță, despre perioada pentru rapel
Coordonatorul campaniei de vaccinare a vorbit și despre perioada pentru rapel, care potrivit acestuia, poate fi între 21 şi 42 de zile. El a mai menționat că există o serie de discuții legate de eficacitatea finală a vaccinului, însă România a decis să meargă pe recomandările studiilor clinice.
„Însă recomandările, conform autorizaţiei emise de Agenţia Europeană a Medicamentului, ar fi să fie, totuşi în jurul a 21 de zile. Au ales să folosească, practic, tot ce a venit ca număr de doze alocate săptămânal pentru a grăbi.
Aici sunt discuţii foarte multe legate de eficacitatea finală şi de nivelul de protecţie pe care îl obţin acele persoane vaccinate, noi am decis să mergem pe recomandările din rezumatul caracteristicilor produsului aşa cum arată datele din studii clinice, care ne arată o eficacitate de peste 95% respectând această schemă de vaccinare”, a mai adăugat Valeriu Gheorghiţă.
Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin