Valeriu Gheorghiţă, extrem de nervos pe 6 primari din Gorj: E inadmisibil! Ce au refuzat aceştia să facă

Valeriu Gheorghiță

Valeriu Gheorghiţă este, de obicei, o persoană extrem de calmă, în toate apariţiile sale publice. De această dată însă, o veste venită astăzi din ţară a reuşit să-l enerveze. Ce anume s-a întâmplat, vineri, în judeţul Gorj?

Valeriu Gheorghiţă, preşedinte CNCAV (Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19), este extrem de supărat pe câţiva primari din România.

Şase primari din Gorj au întors spatele echipelor mobile de vaccinare

Mai exact, este vorba despre şase primari din judeţul Gorj, care nu au dorit să asigure un spaţiu pentru echipele mobile de vaccinare care soseau la ei în comune şi nici să informeze oamenii. Explicaţia edililor: “La noi nu sunt doritori de vaccinare!”.

“Nu există așa ceva! Oamenii trebuie să aibă acces la servicii de sănătate publică. (…) Mi se pare inadmisibil să nu existe această deschidere”, a tunat Valeriu Gheorghiţă, invitat, vineri seara, la Digi24.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare a mai spus că nu poate înţelege cum acei primari vor mai putea să se justifice, în faţa comunităţilor, atunci când vor trebui să carantineze localităţile lor în toamnă.

“Au plecat mai multe echipe mobile în comune, în localități, și din șapte echipe mobile, pentru una singură primarul a fost pregătit”

“Astăzi, de pildă, am primit din Gorj, de la DSP, un mesaj care nu a fost unul foarte bun – au plecat mai multe echipe mobile în comune, în localități, și din șapte echipe mobile, pentru una singură primarul a fost pregătit, încât să asigure și un spațiu și să informeze oamenii. În condițiile în care toți au fost informați cu câteva zile înainte că urmează să vină echipe mobile.

Știți care a fost răspunsul? “La noi nu sunt doritori de vaccinare!” Nu există așa ceva! Oamenii trebuie să aibă acces la servicii de sănătate publică, pentru că altfel, în toamnă, eu nu știu cum un primar poate să justifice în fața comunității că s-ar putea să trebuiască să carantineze comuna, în condițiile în care atunci când a venit echipa mobilă de vaccinare am spus că nu sunt doritori!

“Mi se pare inadmisibil să nu existe această deschidere, în condițiile în care nu trebuie să faci nimic!”

I-am rugat pe colegii noștri de la DSP să facă un proces-verbal cu data la care au ajuns în comuna respectivă și cu faptul că nu există doritori pentru vaccinare. Este vorba de șase comune din județul Gorj. Este incredibil!

Noi facem un efort extraordinar – și multumesc personalului medical pentru acest lucru – dar mi se pare inadmisibil să nu existe această deschidere, în condițiile în care nu trebuie să faci nimic! Trebuie doar să pui la dispoziție niște spații. Acum urmează vacanțele școlare. Sunt spații în unități de învățământ, cămine culturale, săli de sport, pe care le poți pune la dispoziție să vaccinezi oameni din comunitatea ta”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, vizibil iritat, potrivit digi24.ro.

Sursa foto: Capital