Valeriu Gheorghiță trage un semnal de alarmă. Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-covid a vorbit despre evoluția pandemiei de coronavirus din România, iar potrivit acestuia, cele mai multe infectări sunt raportate în rândul persoanelor sub 40 de ani, nevaccinate.
Coordonatorul campaniei de vaccinare, dr. Valeriu Gheorghiţă, susține că în ultimele săptămâni, numărul infectărilor a înregistrat o creștere semnificativă. Totodată, el a subliniat faptul că 81,5% dintre cazurile nou confirmate se înregistrează la persoane nevaccinate şi 2,6% dintre decese de asemenea la persoanele care nu au fost imunizate.
În ceea ce privește vârstele celor infectați, Valeriu Gheorghiță a declarat că cei mai mulți sunt tineri, sub 40 de ani. Pe de altă parte, o scădere a infectărilor a fost raportată în rândul persoanelor între 43-48 de ani, dar și în rândul celor de 69 de ani.
„După cum ştim şi am observat în ultimele săptămâni, în România se înregistrează o creştere lent progresivă, dar susţinută a numărului de cazuri, iar analiza efectuată de colegii noştri de la Institutul de Sănătate Publică pe ultimele două săptămâni – 81,5% din cazurile nou confirmate se înregistrează la persoane nevaccinate şi 2,6% dintre decese la persoanele nevaccinate.
Din acest punct de vedere, analiza pe grupe de vârstă arată o tendinţă de creştere în mod deosebit a persoanelor care sunt tinere, a celor din grupa de vârstă sub 40 de ani. Mult mai accelerată comparativ cu grupa de vârstă mai mare de 40 de ani. De asemenea, se observă o tendinţă de scădere a mediei de vârstă pentru persoanele confirmate, practic, o medie de 43 de ani comparativ cu 48 de ani în rândul celor care sunt testaţi pozitiv.
Şi, de asemenea, dacă ne uităm la decesele înregistrate, tendinţa este de scădere a mediei de vârstă la 69 de ani, comparativ cu 71 de ani în decada anterioară. Mesajul nostru este foarte clar, şi anume: accelerarea şi creşterea ritmului de vaccinare, pentru că în felul acesta putem evita decese, putem evita cazuri grave de îmbolnăvire şi, evident, spitalizări”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.
Peste 300 de infectări cu varianta Delta
El a mai adăugat că până la data de 8 august au fost înregistrate 313 cazuri de infecţie cu variantă virală Delta, cu 51 de cazuri în plus faţă de săptămâna precedentă.
În acest context, medicul a subliniat faptul că la fel ca și în alte țări, vaccinarea a reușit să țină pandemia sub control, prevenind formel egrave, dar și decesele.
„Din aceste 313 cazuri în total, peste 80% au apărut la persoanele nevaccinate. S-au înregistrat în total 19 decese, din care unul singur la o persoană vaccinată cu schemă completă, ceea ce înseamnă un procent de peste 95% al deceselor prin infecţie cu varianta Delta la persoane nevaccinate.
Noi ştim din datele publicate din viaţa reală – din Mare Britanie, din Israel – că vaccinarea cu schemă completă, indiferent de schema de vaccinare de care vorbim, îşi menţine eficienţa la peste 90% pentru prevenirea spitalizărilor, pentru prevenirea formelor grave şi pentru prevenirea deceselor”, a spus medicul militar.
Valeriu Gheorghiță a mai subliniat faptul că varianta Delta devine îngrijorătoare în România, numărul infectărilor crescând la 15,3% la acest moment. Totodată, el a mai adăugat că cei vaccinați pot trece mai ușor peste o astfel de infectare.
Boala este mult mai scurtă pentru aceste persoane, iar probabilitatea de dezvoltare a pneumoniei și de necesitate de oxigen este foarte mică, a adăugat el.
„De asemenea, în ciuda faptului că o persoană este vaccinată cu schemă completă şi este testată pozitiv, datele publicate recent în Singapore ne arată că durata evoluţiei bolii la persoanele vaccinate complet, infectate cu variantă Delta, este mai scurtă, simptomatologia este mai uşoară, probabilitatea de a dezvolta pneumonie cu necesitate de oxigen este mai mică, analizele de sânge sunt mult mai bune şi ştim că s-a tot discutat despre încărcătura virală a persoanelor vaccinate, care este similară cu a persoanelor nevaccinate în cazul infecţiei cu varianta virală Delta”, a afirmat coordonatorul CNCAV.