Valeriu Gheorghiță arată că numărul de infectări şi de internări în rândul copiilor va creşte.
„Va creşte numărul de copii internaţi în spitale, inclusiv în Terapie Intensivă, este o realitate pe care o vedem în toate ţările în care au început activităţile de învăţământ cu prezenţă fizică”, afirmă acesta.
”Aproape 25% dintre cei vaccinați sunt copii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 19 ani, în ultima lună”
„Avem aproximativ 200.000 de copii şi adolescenţi între 12 şi 19 ani care au primit cel puţin o doză de vaccin. Raportat la numărul de copii eligibili, vorbim de aproape 15%, procent de acoperire vaccinală cu cel puţin o doză. M-am uitat pe ultimele 30 de zile la persoanele vaccinate cu prima doză de Pfizer. Sunt vaccinaţi 69.000 de oameni cu prima doză în ultimele 30 de zile, aproape 25% dintre aceştia sunt copii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 19 ani, 55% din acest grup de 12-19 ani fiind copii între 12 şi 15 ani. Deci am observat o creştere progresivă a tinerilor şi a copiilor care se vaccinează în această perioadă, chiar comparativ cu adulţii care au ales să se vaccineze cu Pfizer”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, luni seară, la Digi 24.