Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, a declarat luni că „datele privind eficacitatea vaccinului AstraZeneca sunt cât se poate de bune”. Medicul a vorbit și despre numărul de persoane programate pentru a se vaccina cu AstraZeneca. Gheorghiță a făcut precizările în timpul unei vizite făcute la Circul Metropolitan Bucureşti, unde s-au deschis şapte cabinete pentru vaccinarea cu serul AstraZeneca.
Potrivit coordonatorului campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiță în primele patru zile de la deschiderea sistemului de programare pentru acest tip de vaccin, s-au programat peste 145.000 de persoane.
Astfel, în prima zi de administrare a vaccinului AstraZeneca în România, preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, şi vicepreşedintele, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu, au făcut o vizită la Circul Metropolitan Bucureşti, unde funcţionează şapte cabinete pentru administrarea acestui tip de vaccin.
La activitate au participat şi prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, şi directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, dr. Oana Nicolescu.
Valeriu Gheorghiță: Etapa a III-a probabil că va începe în luna aprilie.
„Activitatea decurge în condiţii normale. Am stat de vorbă cu persoane vaccinate şi pot spune că experienţa a fost plăcută pentru toată lumea. Datele privind eficacitatea vaccinului AstraZeneca sunt cât se poate de bune. În primele patru zile de la deschiderea sistemului de programare pentru acest tip de vaccin, s-au programat peste 145.000 de persoane”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.
Potrivit coordonatorului campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, etapa a III-a de vaccinare va începe în luna aprilie, dacă datele de livrare a dozelor rămân cele planificate iniţial.