Valoare impresionantă a acțiunilor tranzacționate în acest an la Bursa de la București

Pe 20 noiembrie Bursa de Valori București (BVB) împlinește 23 de ani de la prima ședință de tranzacționare. Cum a ajuns instituția de la 6 companii la 87 și ce valoare cumulată au avut tranzacțiile din 2018.

Instituție fundamentală a pieței de capital Bursa de Valori București (BVB) a fost redeschisă în anul 1995, iar pe 20 noiembrie au fost realizate primele tranzacții. În ședința de atunci, s-au realizat 45 de tranzacții cu un volum total de 905 acțiuni care au aparținut unui număr de 6 companii listate. Până la finalul anului 1995, la BVB au avut loc, în total, 5 ședințe de tranzacționare, au fost efectuate 379 de tranzacții cu un volum total de 42.761 de acțiuni, în valoare totală de 250.000 de lei. Până la finalul anului 1995, la BVB erau listate 9 companii, cu o valoare de piață de 25,9 milioane de lei. 

În prezent, la BVB sunt tranzacționate acțiuni emise de 87 de companii listate pe segmentul principal. În acest an, au avut loc până acum 222 de ședințe de tranzacționare, în care au fost realizate aproape jumătate de milion de tranzacții cu 7 miliarde de acțiuni, cu o valoare cumulată de 9,1 miliarde de lei. Valoarea de piață a celor 87 de companii listate la BVB pe piața principală a ajuns, pe 19 noiembrie 2018, la peste 170 miliarde lei (echivalentul a 36,4 miliarde euro).

De abia când ne uităm în urmă ne putem da seama cât de multe am avut de făcut și câte progrese au avut loc în România și în piața de capital locală. Ne uităm cu încredere în viitor și pregătim infrastructura necesară dezvoltării pieței astfel încât în 2020, când vom aniversa 25 de ani de la prima tranzacție la BVB, să avem o piață mult mai sofisticată și care să corespundă unor nevoi cât mai diverse ale investitorilor,” a declarat Adrian Tănase, CEO al Bursei de Valori București. 

În România, bursa a fost înființată în 1882. De-a lungul existenței sale, activitatea bursei a fost afectată de evenimentele social-politice ale vremii (Răscoala Țărănească din 1907, Războiul balcanic 1912-1913), bursa fiind apoi închisă pe perioada Primului Război Mondial. După redeschidere, bursa a traversat o perioadă de 7 ani de creșteri semnificative, după care a urmat o perioadă de 7 ani de scădere accelerată. Activitatea Bursei de Efecte, Acțiuni și Schimb se întrerupe în anul 1948, odată cu instaurarea regimului comunist în România și cu începerea naționalizării economiei. 

După aproape 50 de ani, Bursa de Valori București a fost reînființată în anul 1995. În 2010, Bursa de Valori București s-a listat pe propria piață reglementată. În 2015, BVB a lansat piața AeRO pentru IMM-uri și start-up-uri aflate în căutare de finanțare. De anul trecut, după aprobarea fuziunii dintre BVB și Sibiu Stock Exchange (SIBEX), România are o singură bursă, după principiul „o singură țară, o singură bursă”. În septembrie 2016, piaţa de capital din România a fost inclusă pe lista de monitorizare a ţărilor cu potenţial substanțial de a fi promovată la statutul de Piață Emergentă de către FTSE Russell.