Tichete de Paște 2024. Câți bani vor primi românii, în funcție de orașul în care locuiesc

Paște

SURSA FOTO: Inquam Photos / Cornel Putan

Tichete de Paște 2024. Câți bani vor primi românii, în funcție de orașul în care locuiesc? În unele zone, se vor acorda 70 de lei, în alte zone se vor acorda 150 de lei.

Tichete de Paște 2024. Ajutorul social variază între 70 de lei – 150 de lei

Tichete de Paște 2024. În preajma sărbătorilor pascale, unele administrațiile locale vor alocă resurse suplimentare pentru a sprijini persoanele aflate în dificultate financiară prin acordarea unor tichete sociale.

Atenţie! Astfel de ajutoare NU se acordă în toate oraşele din România.

De la 1 aprilie 2024, Primăria Techirghiol (județul Constanța), prin Direcția de Asistență Socială, a început să colecteze cereri pentru tichetele sociale. Ele vor fi distribuite către următoarele categorii de persoane:

  • cetățenii români cu venit minim de incluziune, conform Legii 196/2016;
  • persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu;
  • pensionari care dispun de venituri proprii nete mai mici sau egale cu 1.450 de lei;
  • pensionari cu un venit sub sau egal pensiei sociale minime, determinată conform legislației;
  • persoane cu venituri nete situate între 1.282 și 1.450 de lei;
  • indivizii cu vârsta peste 60 de ani care nu au nicio sursă de venit declarată.

Documentația se poate depune la Direcția de Asistență Socială din Casa de Cultură Techirghiol, etajul I, sau prin email la asistenta.sociala@primariatechirghiol.ro. Distribuirea lor va avea loc între 22 aprilie 2024 și 30 aprilie 2024.

Este nevoie de o declarație pe propria răspundere, o copie a actului de identitate și a cuponului de pensie, șomaj, pensii speciale sau indemnizație de handicap.

Ajutoare de la autorităţile locale pentru unii pensionari din România / SURSA FOTO: Dreamstime

Tichetele sociale sunt distribuite în zile diferite, în funcție de oraș

În Slatina (județul Olt), distribuirea banilor a început de pe 12 aprilie 2024. Tichetele sociale vor fi livrate la domiciliu pentru 4.088 de beneficiari. Primăria Municipiului Slatina a primit 4136 de cereri, dintre care 4088 au îndeplinit criteriile pentru a primi banii.

„Tichetele sociale, în valoare cumulată de 150 lei/beneficiar, vor putea fi utilizate pentru achiziționarea de produse alimentare, produse de curățenie și igienă corporală sau a locuinței, produse farmaceutice, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte.

Beneficiarii vor putea valorifica tichetele sociale în cadrul unui număr de 101 unități comerciale de pe raza municipiului. Lista completă a acestor unități comerciale se va găsi în fiecare plic cu tichete sociale ce va fi distribuit beneficiarilor”, a anunțat recent Primăria Municipiului Slatina.

Locuitorii din Rovinari (județul Gorj) vor primi și ei tichete de Sfintele Paști. Valoarea unui singur tichet este de 150 de lei în acest municipiu.

În alte zone din județul Gorj, se vor acorda doar 70 de lei. Oamenii trebuie să depună o cerere specială la autoritățile locale, prezentând actul de identitate și alte documente care să ateste veniturile lor.