Potrivit sursei citate, în ultimele 12 luni, valoarea medicamentelor eliberate pacienţilor în România a atins nivelul de 11,94 miliarde lei, la preţ de distribuţie, în scădere cu 4,4% faţă de perioada iulie 2014 – iunie 2015.
"Creşterea pieţei la nivelul trimestrului doi din 2016 este explicabilă din două motive: valoarea pieţei în trimestrul doi din 2015 a fost neobişnuit de mică (din cauza anunţului de reducere a preţurilor pentru medicamentele pe baza de prescripţie începând cu 1 iulie 2015), respectiv lărgirea utilizării tratamentului pentru hepatită (care marchează o premiera prin impactul semnificativ asupra pieţei). La nivelul analizei la 12 luni, scăderea pieţei de medicamente de 4,4% se explică prin scăderea medicamentelor pe bază de prescripţie în farmacii care a fost de 7,5%. Dacă facem abstracţie de introducerea tratamentului pentru hepatită, scăderea acestui segment ar fi fost de 14,8%', a spus Petru Crăciun, director general Cegedim – realizatorul studiului Pharma & Hospital Report.
Petru Crăciun a apreciat că există încă diferenţe mari între declaraţii şi realitate, considerând că, 'în situaţia actuală, întreaga metodologie de fixare a preţurilor şi de coplată a medicamentelor trebuie revizuită, însă, cel mai probabil, această sarcină va rămâne o preocupare majoră pentru guvernul rezultat după alegeri".
Din valoarea totală a medicamentelor eliberate în trimestrul II 2016, de 3,29 miliarde lei, medicamentele pe bază de reţetă din farmacii au atins o valoare de 2,33 miliarde lei, în creştere cu 20,8%. Medicamentele fără prescripţie au atins o valoare de 0,61 miliarde lei, în creştere cu 14,7%, iar segmentul de spital a atins 0,36 miliarde lei, în scădere cu 4,4% faţă de trimestrul II din anul precedent. Agerpres