(AVAS) au fost inregistrate pana in prezent aproape 6.000 de notificari ale celor carora le-au fost preluate abuziv proprietatile, din care doar 150 au primit decizii definitive. Restul notificarilor se afla fie la Comisia de Analiza, fie la cea de Evaluare din cadrul AVAS. Dupa cum ne-a declarat presedintele AVAS, Mircea Ursache, „raspunsurile trimise de AVAS celor care au inaintat notificarile contin intr-o majoritate covarsitoare cererea Autoritatii de a fi completate notificarile cu restul actelor care trebuie sa insoteasca notificarea.” Pe de alta parte, AVAS verifica acum informatiile primite de la solicitanti la Arhivele Statului, oficiile de Cadastru si chiar la inspectoratele de politie teritoriale. Una dintre marile probleme cu care se confrunta la ora actuala AVAS este cea referitoare la evaluarea pretului la care va fi acordata despagubirea clientului, dar si evaluarea obiectivului revendicat care in timp a suferit numeroase modificari. Partea proasta este ca, din totalul notificarilor adresate AVAS, o treime contin evaluari estimative care se ridica la un cuantum de 180.000 miliarde de lei. „In cazul in care s-ar dispune acordarea acestor masuri reparatorii prin echivalent constand in actiuni sau titluri de valoare nominala, acestea depasesc cu mult valoarea capitalurilor sociale ale societatilor comerciale privatizabile, din portofoliul AVAS (circa 16.000 de miliarde de lei)”, comenteaza Directia Comunicare din cadrul institutiei.Cel putin inaintea finalizarii evaluarilor AVAS, in ciuda discrepantei dintre valoarea imobilelor revendicate si portofoliul Autoritatii, Ursache explica faptul ca „nu se pune problema unei lipse de lichiditati”, fiind convins ca, daca nu se vor putea face despagubiri nici in natura, nici sub forma de actiuni, vor exista despagubiri banesti. „AVAS incaseaza numai din recuperarea creantelor bancare 20 de miliarde de lei pe zi, plus sumele care vin din procesul de privatizare. Dar este in puterea Guvernului sa stabileasca derogari de la destinatiile acestor sume”, declara Ursache, subliniind ca, in calitate de presedinte al AVAS, poate propune Executivului un proiect legislativ pentru a acorda despagubirile cuvenite. Dar pana atunci trebuie completate dosarele si mai ales facute evaluarile.Cum e mai bine: actiuni sau titluri?Pentru deciziile definitive, AVAS a prezentat deja o lista cu societati comerciale la care „pagubitii” puteau primi actiuni in contul imobilelor confiscate, lista care a expirat la sfarsitul lunii februarie. Aceasta prima lista de societati nu a prezentat un interes prea mare, singurele actiuni solicitate fiind cele de la Policolor. Componenta celei de-a doua liste este prezentata in tabelul de mai jos, dar nici aici nu se intalnesc societati care sa suscite un interes deosebit, cu atat mai mult cu cat valoarea nominala (cea la care este posibil ca statul sa vanda clientului) este cu mult mai mare decat valoarea de piata, iar in multe cazuri, actiunile societatilor respective nu au mai fost tranzactionate de multa vreme.In aceste cazuri se pune intrebarea ce este mai avantajos sa accepte cetateanul care a primit decizia definitiva ca are dreptul la despagubiri sub forma de actiuni din partea AVAS. Pagubitii pot opta pentru un pachet de actiuni la una dintre societatile aflate pe lista sau despagubiri sub forma de titluri de valoare nominala folosite exclusiv in procesul de privatizare. Potrivit lui Alin Brendea, director operatiuni Prime Transaction, partea buna conferita de titlurile de valoare nominala consta in faptul ca ele pot fi preschimbate in actiuni ale societatilor listate pe Bursa pe o perioada mai indelungata. Practic, clientul o data intrat in posesia titlurilor poate astepta mai multe liste de societati scoase la mezat de AVAS pentru masurile reparatorii. In conditiile in care exista, cel putin la nivel declarativ, intentia ca pe bursa sa fie listate toate utilitatile, gen Distrigaz, Electrica etc., este mai avantajoasa posesia titlurilor de valoare nominala.
Valoarea retrocedarilor, de 11 ori mai mare decat portofoliul AVAS
20 mai 2004, 12:00
Ultima modificare în 20 mai 2004, 15:00
(AVAS) au fost inregistrate pana in prezent aproape 6.000 de notificari ale celor carora le-au fost preluate abuziv proprietatile, din care doar 150 au primit decizii definitive. Restul notificarilor se afla fie la Comisia de Analiza, fie la cea de Evaluare din cadrul AVAS. Dupa cum ne-a declarat presedintele AVAS, Mircea Ursache, "raspunsurile trimise de AVAS celor care au inaintat notificarile contin intr-o majoritate covarsitoare cererea Autoritatii de a fi completate notificarile cu restul a
Etichete: arhiva,
avas
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook