Economia Rusiei își revine treptat! Valorea rublei a crescut brusc
Moneda Rusiei a revenit la valoarea de dinainte de criza ucraineană, în ciuda sancțiunilor occidentale asupra exporturilor ruse și a băncilor locale, scrie The Guardian.
Moneda Rusiei se tranzacționa la un curs de 75,5 ruble la un dolar american joi dimineață, reprezentând o creștere semnificativă față de începutul lui martie, când moneda națională se tranzacționa cu 140 ruble/dolar american. În prezent, rubla rusească este mai puternică decât era pe 22 februarie, când cotația ei era de 80 de ruble/dolar american.
Kremlinul și-a susținut moneda națională prin creșterea ratelor dobânzilor la 20%, încurajând investițiile în ruble rusești și impunând controale ale capitalurilor, ceea ce înseamnă că oamenii nu pot schimba moneda națională pe valute străine.
În plus, amenințarea Moscovei că îi va obliga pe importatorii europeni de gaze naturale să plătească livrările în ruble rusești a crescut valoarea monedei naționale. Un alt ajutor substantial a fost oferit de China și India, care au crescut cantitatea de petrol rusesc pe care o cumpără datorită discounturilor generoase primite.
Reamintim că, recent, Vyacheslav Volodin, șeful Dumei de Stat din Rusia și președintele Camerei Inferioare a Parlamentului de la Moscova, a transmis un mesaj de atenționare către Uniunea Europeană, referitor la importurile rusești.
Rusia, mesaj dur către UE: Găsiți ruble! Dacă vreți gaz, găsiți ruble
Vyacheslav Volodin susține că oficialii europeni nu au niciun motiv real pentru a justifica de ce nu pot sau nu vor să plătească importurile de gaze naturale în ruble rusești.
De asemenea, acesta a avertizat țările europene că și îngrășămintele, cerealele, uleiul alimentar, petrolul, cărbunele, metalele și lemnul ar urma să fie achiziționate doar în ruble rusești.
„Politicienii europeni trebuie să înceteze cu discuțiile, să nu mai încerce să găsească vreo justificare despre motivul pentru care nu pot plăti în ruble. Găsiți ruble! Dacă vreți gaz, găsiți ruble. În plus, ar fi corect – acolo unde este benefic pentru țara noastră – să se lărgească lista produselor de export cu preț în ruble pentru a include: îngrășăminte, cereale, ulei alimentar, petrol, cărbune, metale, lemn etc.”, a scris Vyacheslav Volodin pe Telegram, miercuri, 30 martie, relatează agenția de presă Reuters.
Acesta afirmă că încercarea disperată a Statelor Unite ale Americii și a Uniunii Europene de a izola economic Rusia este un act irațional de auto-vătămare, aruncând economia occidentală în recesiune. În prezent, Kremlinul afirmă că sancțiunile occidentale impuse Rusiei reprezintă o declarație de război economic.
„Prin aceste sancțiuni, prin încercările voastre de a ne izola, v-ați izolat pe voi înșivă. Au făcut tot ce au putut pentru a submina încrederea în dolarul american și în euro, astfel încât Rusia refuză acum să deconteze în aceste monede”, a adăugat Vyacheslav Volodin.