Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni realizate în săptămâna 3-7 octombrie la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a crescut, comparativ cu cea consemnată în săptămâna precedentă, cu 141,63%, la 290,03 milioane de lei, în condiţiile în care schimburile totale s-au cifrat la 299,12 milioane de lei, potrivit unei analize Puls Capital.. În piaţa Deal, s-au realizat schimburi în valoare de 209,66 milioane de lei. Cea mai mare tranzacţie a fost cu titlurile Băncii Transilvania, în valoare de 207,7 milioane de lei, reprezentând 2,37% din capitalul social al băncii. Cele mai tranzacţionate acţiuni au fost titlurile Banca Transilvania (TLV) – 232,74 milioane de lei, Fondul Proprietatea (FP) – 17,92 milioane de lei, Romgaz (SNG) – 12,34 milioane de lei, BRD – SG (BRD) – 5,15 milioane de lei, şi Transgaz (TGN) – 3,20 milioane de lei. Tranzacţiile cu produse structurate au cumulat 8,73 milioane de lei, cu obligaţiuni – 0,28 milioane de lei şi cu unităţi de fond 0,08 milioane de lei.
Indicii bursieri au consemnat evoluţii mixte, cuprinse între -0,98% pe indicele BET – NG (care reuneşte 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor – n. r.), valoarea acestuia fiind 566,20 de puncte, şi 0,92% pe indicele ROT-X, valoarea la închidere a acestuia în puncte indice fiind de 13.848,41. Un număr de 27 de titluri au avut evoluţii pozitive, 16 evoluţii stabile şi 33 au scăzut. Cele mai mari creşteri au fost consemnate pe acţiunile Sinteza (STZ), Prodplast (PPL) şi Compa (CMP), de 20%, 13,06% şi, respectiv, 9,57%.
Cea mai mare scădere a fost înregistrată pe titlurile Mecanica Fină (MECE), de 9,61%, urmată de acţiunile SIF Transilvania (SIF3) şi Retrasib (RTRA), de 9,48% şi, respectiv, 9,09%. Agerpres