Valoarea tranzacţionată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-a ridicat la 213,68 milioane lei în această săptămână, fiind mai mică cu 17,7% faţă de cea precedentă, se arată într-o analiză realizată de Puls Capital.
"Săptămâna aceasta valoarea tranzacţionată totală a fost de 213,68 milioane lei. Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a cumulat 177,4 milioane lei, cu 18,57% mai mică faţă de săptămâna precedentă. Cele mai importante schimburi s-au realizat pe titlurile Fondul Proprietatea (FP) în valoare de 46,3 milioane lei, Romgaz (SNG) în valoare de 43,1 milioane lei, Banca Transilvania (TLV) în valoare de 17,9 milioane lei, BRD-GSG (BRD) în valoare de 12,9 milioane lei şi OMV Petrom (SNP) în valoare de 12,2 milioane lei", se arată în document.
Tranzacţiile cu produse structurate au cumulat 6,4 milioane lei, cu obligaţiuni – 29,7 milioane lei şi cu unităţi de fond – 0,2 milioane lei. În piaţa deal s-au realizat schimburi în valoare de 20,8 milioane lei.
Potrivit analizei, săptămâna aceasta, indicii bursieri au înregistrat evoluţii pozitive, cuprinse între 0,52% pe indicele BET-BK si 2,44% pe indicele BET-FI.
"În săptămâna analizată, 22 titluri au avut evoluţii pozitive, 12 au avut evoluţii stabile şi 39 au avut evoluţii negative. Cele mai mari creşteri s-au înregistrat pe titlurile Grupul Industrial Electrocontact S.A. (ECT), Electroputere S.A. (EPT) şi SIF Oltenia (SIF5) de 11,82%, 9,55% şi respectiv de 5,07%. Cea mai mare scădere s-a înregistrat pe titlurile Banca Comercială Carpatica (BCC) de -20,10%, aceasta fiind urmată de cele înregistrate pe titlurile SIF Hoteluri S.A. (CAOR) şi Socep S.A. (SOCP) de -14,64% şi respectiv de -9,00%", informează Puls Capital.
SURSA: Agerpres