Medicul Virgil Musta, din Timișoara,  spune că, în anumite zone din România, numărul de cazuri este mai mare decât în perioada acută a pandemiei, ceea ce ne indică faptul că avem deja un val doi de coronavirus, cel puțin local.

Avertisment de ultim moment al reputatului medic

,,Asistăm deja la un val doi în anumite zone ale ţării. Dacă ne uităm la Braşov, numărul de cazuri este mai mare decât în perioada acută a pandemiei. Noi, din fericire, stăm bine, avem un număr foarte mic de cazuri, dar dacă nu vom fi precauţi şi nu vom înţelege că trebuie să respectăm regulile, sigur vom avea şi un al doilea val. Acesta poate apărea în lunile de toamnă, poate iarnă. Sper ca acesta să poată fi ţinut sub control cum a fost ţinut şi în timpul primului val de pandemie”, a  declarat medicul Virgil Musta pentru Express de Banat.

Chiar dacă unii specialişti au preconizat că valul doi al pandemiei de coronavirus ar putea apărea în toamnă sau în iarnă, iar cetăţenii se gândesc la acest lucru ca la ceva relativ îndepărtat, medicul de la Timișoara crede că valul doi deja este prezent în unele zone din ţară, ca urmare a numărului mare de cazuri confirmate în ultimele zile. Musta vorbeşte şi de sufocarea sistemului de sănătate, dacă lucrurile vor continua în acest ritm şi face apel la înţelepciune în starea de alertă şi la responsabilitate din partea tuturor.

,Sunt zone în ţară în care numărul de cazuri a crescut chiar alarmant, cum este Braşovul, Bucureştiul, unde riscul de sufocare a sistemului de sănătate este deja prezent.  Asta din cauză că oamenii nu înţeleg că există virus, că există transmitere, că trebuie să respectăm regulile şi că dacă nu le respectăm riscăm să ne relaxăm cu reguli mai stricte”, a mai spus medicul Virgil Musta, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Victor Babeş” din Timişoara.

Și managerul Spitalului de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Timișoara, Cristian Oancea, avertizează că revenirea la starea de urgență ar putea fi o soluție bună în cazul în care populația continuă să nu ia în serios măsurile minime de precauție impuse de autorități.