Peste 4.500 de noi cazuri de COVID-19 au fost înregistrate în Franţa în cursul ultimelor 24 de ore, au anunţat vineri autorităţile sanitare, relatează AFP. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 4.586 noi diagnosticaţi pozitiv, faţă de 4.771 joi, potrivit Autorităţii de sănătate publică din Franţa. Este a doua zi consecutivă, din luna mai, când pragul celor 4.000 de cazuri noi în 24 de ore este atins.

Proporţia testelor pozitive continuă să crească uşor, la 3,4% faţă de 3,3% joi. Patruzeci şi unu de noi focare de cazuri grupate au fost descoperite, au mai precizat autorităţile sanitare. În total, 4.745 de persoane sunt spitalizate cu COVID-19, un număr în uşoară scădere, faţă de 4.748 joi şi 4.806 miercuri. Numărul pacienţilor la reanimare (379) este stabil în comparaţie cu ziua de joi (380).

Cel puţin 30.503 persoane au murit în Franţa de la începutul epidemiei (23 de decese în plus de joi), unul dintre cele mai grave bilanţuri din lume, dintre care 19.992 în spitale şi 10.511 în centre sociale şi medico-sociale.

Şapte departamente – Bouches-du-Rhone, Guyane, Hérault, Paris, Sarthe, Seine-Saint-Denis şi Val-de-Marne – sunt clasificate la un nivel de vulnerabilitate ridicat, a mai subliniat autoritatea de sănătatea publică din Franţa. Un număr de 31 de departamente se află la un nivel de vulnerabilitate moderat.

Situație tragică în Italia, Spania și Franța

Situație îngrijirătoare în trei dintre cele mai afectate țări europene de coronavirus. Conform statisticilor prezentate de autoritățile din sănătate, numărul de cazuri din Franța, Italia și Spania a explodat în ultimele 24 de ore.

În Franța, joi au fost raportate cele mai multe infectări, 4.771 de cazuri noi în Franța în 24 de ore, cu peste 1.000 față de ziua precedentă, când s-au anunțat 3.777 de cazuri, notează Le Parisien. Au fost anunțate și 12 noi decese. 380 de persoane sunt încă la Terapie Intensivă. În total, 748 sunt spitalizate din cauza SARS-CoV-2, 149 fiind internate în ultimele 24 de ore. Din luna mai, aceasta este prima dată când s-a trecut de pragul de 4.000 de cazuri noi pe parcursul a 24 de ore, potrivit cifrelor publicate joi de Direcția Generală a Sănătății. De la începutul pandemiei, 19.969 au murit de Covid-19 în spitale și 10.511 în casele de bătrâni – în total 30.480 de decese.