Pe lângă problema deja existentă a creșterii capacității secțiilor de terapie intensivă, adevărata luptă pe care o dă Italia, în aceste zile, în valul doi al pandemiei, este de a găsi un număr suficient de specialiști, capabili să folosească aparatele pentru respirație artificială.
În Italia este nevoie de medici specializați. Cu necesitatea de aproximativ 5.000 de medici în plus, lipsa cronică de personal medical din Italia s-a agravat în această perioadă.
„Problema pe care o avem este că la Terapie Intensivă trebuie să lucreze personal specializat. Deci, medici de reanimare și asistente medicale specializate. Din păcate, însă, cifrele nu sunt reconfortante, pentru că lipsesc aproximativ 2.000 de medici de reanimare, care nu au fost instruiți în anii precedenți”, a afirmat Carlo Palermo, secretarul național al sindicatului ANAAO-ASSOMED.
”Scăderea calității și siguranței tratamentelor”
De la începutul epidemiei, Guvernul italian a planificat să crească numărul de locuri de la Terapie Intensivă de la 5.200 actuale la un total de aproximativ 11.000 de paturi.
Carlo Palermo, însă, își exprimă îndoielile: „Aceasta ar însemna adăugarea acestor paturi acolo unde există deja un deficit de personal, suficient pentru maximum 7.000 de paturi. Care sunt consecințele? Consecința este scăderea calității și siguranței tratamentelor”.
O soluție a fost angajarea de medici stagiari, care încă nu și-au terminat studiile.
În regiunile nordului Italiei – precum Piemonte și Lombardia – autoritățile locale s-au adresat chiar și ONG-urilor pentru a le cere să trimită medici din întreaga lume.
Medicii străini cer reguli egale pentru toți
Dr. Foad Aodi, de origine palestiniană, este președintele AMSI, Asociația Medicilor Străini din Italia.
Asociația reprezintă 77.500 de profesioniști, inclusiv medici și asistenți medicali.
Pentru a fi angajat în sectorul public, este necesară în mod normal cetățenia italiană cu drepturi depline, chiar dacă, în caz de urgență, un decret recent a permis ca titlu numai cererea pentru cetățenia italiană.
Totuși, doar câțiva medici străini au fost angajați în acest mod în sănătatea publică italiană.
„Din păcate, sunt unele regiuni care dau interpretări cu caracter politic și birocratic, în timp ce alte regiuni nu privesc aceste aspecte și ne caută direct pe noi medicii de origine străină, fără a evidenția bariera cetățeniei”, explică Dr. Aodi, conform Euronews.
Regiunile italiene pot decide și legifera în mod independent cu privire la sănătatea publică, dar asociația medicilor străini a lansat un apel către Guvern, cerând ca legislația să fie aplicată în același mod la nivel național.
Cu doar 8% din PIB-ul țării, investiția totală a Italiei în sectorul sănătății este inferioară mediei din alte țări europene, precum Germania și Franța: un deficit de vechi care acum împiedică serios lupta împotriva COVID-19, arată sursa citată.