Moartea lui George Floyd a generat proteste anti-rasism în toate țările de pe glob. Nemulțumirile au ajuns până în Europa, unde mai multe valuri de demonstrații au avut loc în marile orașe.
De la Bristol la Budapesta, trecând prin Madrid și Roma, zeci de mii de europeni s-au alăturat duminică protestelor anti-rasism, prelungind valul de proteste declanșate în Statele Unite după moartea unui bărbat de culoare asfixiat de un polițist alb, în Minneapolis.
Aproximativ 3.000 de persoane, potrivit prefecturii din Madrid, s-au adunat la prânz în fața ambasadei Statelor Unite din capitala spaniolă. Negrii şi albi au denunțat moartea lui George Floyd, un afro-american în vârstă de 46 de ani, repetând ultimele cuvinte acestuia „Nu pot respira” și scandând „Nici pace fără dreptate” .
La Roma, o demonstrație neprevăzută a adunat în vasta Piazza del Popolo mii de tineri care au îngenuncheat în tăcere, cu pumnul ridicat, timp de nouă minute, perioada în care un polițist și-a ţinut genunchiul pe gâtul lui George Floyd până când acesta a murit. Când s-au ridicat în picioare, manifestanţii au strigat: „Nu pot respira!”
Încălcând interdicția autorităților, mii de britanici au demonstrat la Londra pentru a doua zi la rând, dar și în alte orașe din Regatul Unit, inclusiv la Bristol.
În acest oraș din sud-vestul Angliei, cu un trecut sclavagist, o statuie a comerciantului de sclavi Edward Colston a fost doborâtă și apoi călcată în picioare de manifestanți, potrivit imaginilor BBC.
Cu o zi înainte, la Londra, o manifestaţie pașnică cu mii de oameni s-a încheiat cu ciocniri: polițiştii au intrat călare pentru a împrăştia protestatarii care aruncau cu sticle în ei.
Demonstrații în Asia
În Thailanda, unde o demonstrație antirasistă a fost interzisă, peste 200 de persoane au participat la un protest virtual, conectându-se pe site-ul conferinței Zoom pentru a vizualiza videoclipuri despre mişcarea „Black Lives Matter” („Contează vieţile negrilor”) şi ridicând pumnul împotriva violențelor poliției, notează Le Nouvel Observateur.
Manifestanții de la Madrid au îngenuncheat și ei pe pământ, ridicând pumnul. Au demonstrat apoi pașnic până la legendara Puerta del Sol din inima capitalei.
Manifestaţii au avut loc într-o duzină de orașe spaniole, de la Barcelona, din nord, până la Valencia, pe coasta Mediteranei.
La Bruxelles, aproape 10.000 de protestatari, potrivit poliției, și-au exprimat furia în fața Palatului de Justiţie. „Uciderea lui George Floyd a trezit, evident, o mulțime de oameni”, a declarat Ange Kaze, purtătorul de cuvânt al rețelei belgiene pentru Black Lives. Poliția a intervenit după manifestație pentru a dispersa turbulenţii.
Mii de oameni au protestat, de asemenea, împotriva rasismului în Olanda, în nord, spre Zwolle și în Maastricht, în sud. În Germania, jucătorii de la patru cluburi din Bundesliga au îngenuncheat, duminică, pe teren, în sprijinul anti-rasismului, după Bayern și Dortmund.
Îmbrăcați în negru, mii de elvețieni au mers la Lausanne, unde pancartele au proclamat „Culoarea mea nu este o amenințare” .
La Budapesta, peste o mie de oameni s-au adunat și în apropierea ambasadei americane, respectând opt minute de reculegere sau denunțând „poliția pretutindeni, justiția nicăieri” pe pancartele lor.