Vama Veche și 2 Mai au fost puternic afectate de furtuni
Primarul comunei Limanu, Daniel Georgescu, a declarat că furtunile din ultimele două zile au lovit sever localitățile 2 Mai și Vama Veche, rezultând în inundarea mai multor locuințe, distrugerea plajelor și blocarea completă a drumurilor din zonă.
”2 Mai şi Vama Veche au fost puternic afectate de furtunile din ultimele două zile. Case inundate, plaje distruse şi drumuri complet impracticabile. Am intervenit de dimineaţă cu utilajele primăriei în 2 Mai în zona stadionului şi pe strada 1 Mai, iar acum suntem în Vama Veche. Problema este însă mult mai complexă. Ne confruntam cu aceste situaţii nefericite de fiecare dată când debitele de apă sunt peste cele normale”, a transmis primarul Daniel Georgescu pe pagina sa de Facebook.
El a subliniat că a solicitat Apelor Române ca zonele afectate de probleme să nu mai fie închiriate pe perioada sezonului estival.
”Am făcut apel către Apele Române, de numărate ori, ca aceste zone cu probleme să nu mai fie închiriate agenţilor economice în timpul sezonului estival, însă solicitările noastre nu au fost nici măcar analizate. De asemenea, credem că este absolut necesară intervenţia în această zonă în sensul executării unor lucrări hidrotehnice de specialitate pentru reconstruirea unor canale de deversare a acestor ape. Şi aceasta este o chestiune pe care am punctat-o des în faţa autorităţilor de specialitate, dar de fiecare dată suntem puşi în faţa unor dezastre pe care trebuie să le gestionam singuri. Utilajele Primăriei Limanu lucrează şi sperăm să reuşim să degajăm plaja şi zona de faleză în cel mai scurt timp posibil”, a transmis primarul din Limanu.
Pompierii au intervenit la peste 200 de misiuni
Pompierii din Constanța au intervenit în ultimele ore în peste 200 de situații de urgență, reușind să salveze 61 de persoane din calea inundațiilor. În plus, au fost înregistrate peste 800 de apeluri la numărul de urgență 112, care raportau diverse incidente provocate de condițiile meteo extreme.
”De seara trecută şi până în prezent, pompierii constanţeni au intervenit pentru înlăturarea efectelor negative produse de fenomenele meteo periculoase ce au avut loc la 207 misiuni, fiind vorba despre 61 de persoane salvate, evacuate din calea apelor, care au fost aduse în zone de siguranţă şi 177 de misiuni de evacuare a apei strânse în urma inundaţilor, fiind aici vorba despre imobile, beciuri, subsoluri, gospoduri, magazine, hoteluri, autoturisme surprinse de viituri, copaci căzuţi şi altele”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, Ana Maria Stoica.
Ea a declarat că 300 de pompieri sunt în continuare implicați în eforturile de remediere a efectelor negative cauzate de ploile torențiale.
”Peste 300 de pompieri sunt la datorie în teren cu aproximativ 24 de mijloace pentru înlăturarea efectelor negative, iar până la această oră au fost înregistrate peste 800 de apeluri la 112 cu privire la diverse situaţii de urgenţă. Din fericire, în urma fenomenelor meteo extreme produse în cursul nopţii, dar şi în această dimineaţă nu au fost înregistrate victime. Situaţia este una dinamică, colegii mei sunt în continuare în teren şi rămân la datorie până la înlăturarea tuturor acestor situaţii. În ceea ce priveşte motopompele, vom primi sprijini de la ISU Ialomita şi ISU Călăraşi, motopompe cu care colegii mei vor acţiona în mai multe zone din judeţ”, a menţionat purtătorul de cuvânt al