Acesta atrage atenţia că este foarte probabil să vedea fuziuni între instituţii financiare mai mici care activează în țara noastră.
’’O bancă ar putea fuziona cu altă bancă sau ar vinde franciza din România către altă instituţie financiară: aşa am putea defini ca "a pleca". Nu văd ca un jucător mare să plece din România. Avem nevoie de un proces de consolidare pentru că avem prea multe bănci care au aceleaşi ambiţii’’, a mai afirmat acesta.
În plus, acesta consideră că problemele zonei euro fac imposibilă scăderea dobânzilor la creditele în euro. "În schimb, am putea vedea o scădere a dobânzilor la creditele în lei", a afirmat acesta.
Totodată, ţara noastră are de câştigat de pe urma summit-ului de la Bruxelles, fiind un lucru bun faptul că deficitul este acum impus şi monitorizat de către oficialii europeni.
Preşedintele Raiffeisen atrage atenţia că România are nevoie de banii investitorilor străini, dar este mare nevoie de un plan clar şi coerent de acţiune la nivel guvernamental pentru ca aceşti investitori să vină în ţara noastră.