În prima campanie aeriană devastatoare a coaliției asupra Irakului, la 17 ianuarie 1991, au fost aruncate în luptă de la bombardiere B-52 la avioane de luptă stealth F-117 și rachete de croazieră Tomahawk. Ținta erau zonele de depozitare și fabricile unde irakienii produceau rachetele balistice tactice Scud-B. Dar raidurile nu au redus la tăcere rachetele balistice.

Armata irakiană avea, de asemenea, o flotă de camioane transportoare-erectoare-lansatoare (TEL) în vestul și sudul Irakului. Iar Saddam Hussein s-a bazat pe o strategie menită să submineze fundamentele politice ale alianței. La 18 ianuarie, rachetele Scud au început să cadă peste orașele Arabiei Saudite și Israelului. Premierul israelian Yitzhak Rabin ar fi reacținat, în mod normal, la o astfel de provocare, cu un atac al Forțelor Aeriene Israeliene.

Dar dacă Saddam izbitea să atragă Israelul în război, asta ar fi însemnat eliminarea sprijinului principalilor aliați arabi ai coaliției. Administrația Bush l-a convins pe Rabin să-și țină avioanele la sol și să lase coaliția să se ocupe de Saddam. Guvernul israelian a vrut însă ca SUA să demonstreze că face totul pentru a elimina amenințarea Scud, altfel se va ocupa personal de rachetele lui Saddam. Pentru a vâna rachetele Scud, coaliția a trimis avioane de atac A-10 Thunderbolts pentru a curăța deșertul în timpul zilei. Noaptea, bombardierele F-15E Strike Eagle și RAF Tornado pieptănau dunele de nisip.

Avioanele spion U-2 cartografiau deșertul Irakului, în căutarea pozițiilor probabile ale Scud. Comando-uri SAS (Special Air Service) și Delta Force au eliminat, rând pe rând, instalațiile de rachete și au tăiat cablurile din fibră optică. De asemenea, au trimis avioane pentru a ataca Scud-urile lansate în timpul nopții.
În ciuda acestor eforturi ale coaliției, 88 de rachete Scud au fost lansate în Israel, Arabia Saudită și Bahrain pe tot parcursul războiului. Demonstrând că nimic nu putea opri capacitatea Irakului de a lovi.

Marea vănătoare de rachete Scud și-a atins doar obiectivul strategic: a convins Israelul să nu riposteze. În schimb, a ratat clar obiectivul militar și s-a dovedit costisitoare, atât în ​​cazul imolicării forțelor umane, cât și în cele 2.500 de zboruri ale vânătorii de rachete. Pentru unii, operațiunea a avut o altă parte bună: a redus ritmul bombardamentelor irakiene, salvând vieți civile.

Astăzi, un pericol la fel de mare îl reprezintă Coreea de Nord. Puterea aeriană a SUA a făcut progrese majore în tehnologie începând cu 1991, incluzând senzori mai buni, rețele de comunicații mai eficiente, legături de date instantanee. Și drone care pot descoperi zone întinse de teren mult mai eficient decât o poate face un avion de luptă. Dar vînătoare de rachete irakiene sugerează că și lansatoarele de rachete mobile învechite s-ar putea dovedi o amenințare greu de eliminat.