„Avem cel mai mare potenţial din zonă, dar degeaba.“ Este afirmaţia care defineşte, de ani buni, piaţa autohtonă de energie verde. O serie de modificări aduse luna aceasta legii privind energia regenerabilă promite să dea liber investiţiilor în domeniu, estimate la peste zece miliarde de euro.
Publicarea Legii nr. 220, la finele lunii octombrie 2008, a reprezentat o adevărată gură de aer pentru investitorii interesaţi. Anterior, în lipsa oricărui act care să clarifice statutul legal al sistemului de producere a energiei din resurse regenerabile, fuseseră obligaţi să stea pe margine. Acum, însă, mai aveau de aşteptat doar 90 de zile, până când Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) avea să publice şi normele de aplicare.
Între timp, tot mai multe astfel de companii şi-au dat seama că legea nu le era atât de favorabilă pe cât speraseră, mai ales când venea vorba de numărul de certificate verzi pe care urmau să le primească pentru fiecare MWh produs. La acest inconvenient s-a adăugat o nouă problemă: normele de aplicare nu au apărut nici până în momentul de faţă.
„Lipsa normelor, combinată cu întârzierea cu un an de zile a notificării către Comisia Europeană, a dus la o situaţie de blocaj. Mai exact, în acest răstimp, cu toate că a existat o lege publicată în Monitorul Oficial, s-au invocat aceste două motive pentru a nu o pune în aplicare“, spune Dana Duică, directorul executiv al Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană (RWEA). Notificarea amintită datează de la finalul lui 2008, când Comisia a cerut să i se precizeze dacă acordarea certificatelor verzi reprezintă sau nu un ajutor de stat, solicitare pe care ANRE nu a onorat-o însă. „Prin urmare, investitorii care îşi făcuseră planuri de afaceri conform actului legislativ nu au putut beneficia, până acum, de prevederile acestuia. Eu cred că toate părţile implicate au învăţat o lecţie din această perioadă şi, dat fiind că acum avem şansa unui nou început, să sperăm că nu se vor repeta greşelile.“
Reuşite şi restanţe
„Noul început“ la care speră directoarea RWEA se datorează celor zece modificări aduse luna aceasta Legii nr. 220 (vezi caseta din stânga, pentru cele mai importante prevederi din document). „Toate aceste schimbări vor contribui la creşterea încrederii investitorilor în ce priveşte stabilitatea sistemului, încurajând şi oferind suportul necesar demarării proiectelor din domeniul energiei regenerabile“, spune unul dintre avocaţii implicaţi în redactarea amendamentelor, Irina Moinescu, managing associate în cadrul casei de avocatură Ţuca Zbârcea& Asociaţii.
Nu toate neajunsurile din prima versiune a legii au fost corectate. Potrivit Irinei Moinescu, ar fi trebuit introdus un sistem de promovare care să asigure bancabilitatea proiectelor în energie regenerabilă: „În continuare, băncile cărora li se solicită finanţarea proiectelor nu au certitudinea că certificatele verzi (a căror valoare dă băncii siguranţa rambursării creditului) emise viitorului producător vor fi achiziţionate integral, din cauză că la un moment dat cota de energie verde care beneficiază de sistemul de promovare va fi depăşită de proiectele deja funcţionale, iar nimeni nu garantează că excesul de certificate verzi va fi cumpărat.“
O altă propunere de modificare care nu a fost aprobată este regula potrivit căreia certificatele verzi se emit producătorilor pentru cantitatea de energie produsă şi livrată furnizorilor sau consumatorilor finali. Cu alte cuvinte, în actualele condiţii, producătorii vor suporta toate pierderile de energie din reţeaua de transport sau de distribuţie, până la punctul de livrare.
De asemenea, chiar dacă este de aşteptat ca noile modificări să dea, în sfârşit, un impuls serios dezvoltării sectorului de energie regenerabilă, poate cea mai mare nemulţumire a investitorilor a rămas fără răspuns. Este vorba, previzibil, de simplificarea procedurilor administrative. Detaliu deloc nesemnificativ, ţinând cont că numărul mare de avize necesar pentru instalarea unei singure turbine eoliene, de exemplu, poate întinde întregul proces pe nu mai puţin de doi ani.
20.000 de MWh este capacitatea totală a proiectelor în energie eoliană anunţate în România până acum. Cel mai probabil, doar o şesime vor deveni realitate
Principalele modificări
– Creşterea numărului de certificate verzi primite pentru fiecare MWh livrat de către producătorii de energie din surse regenerabile.
– Majorarea cotelor anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile, care beneficiază de sistemul de promovare.
– Majorarea valorii penalităţilor plătite de furnizori pentru fiecare certificat verde neachiziţionat, de la 70 la 110 euro.