Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu este dat în consemn la frontieră pentru ca autorităţile judiciare să fie anunţate când acesta părăseşte România, aceasta nefiind o măsură preventivă, au declarat, miercuri, pentru Mediafax, surse judiciare.

Poliţia de Frontieră nu a confirmat, dar nici nu a infirmat această măsură, precizând că informaţia intră în categoria celor clasificate, potrivit unui oficial, contactat de Mediafax. Pe de altă parte, Ministerul Public a refuzat să dea orice fel de informaţie în acest sens.

Dosar penal privind fuga din ţară a lui Nicolae Popa

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a constituit un dosar penal în care se fac cercetări cu privire la cei care l-au ajutat pe Nicolae Popa, fostul director Gelsor, să se sustragă executării pedepsei.

La solicitarea agenţiei Mediafax, Biroul de presă al Ministerului Public a comunicat în 3 decembrie că, „în baza informaţiilor primite cu privire la arestarea cetăţeanului român Popa Nicolae, la data de2.12.2009, în Indonezia, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constituit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea infractorului cu privire la persoanele care au ajutat persoana condamnată să se sustragă de la executarea pedepsei”. Instituţia nu a oferit alte detalii.

În seara de 3 decembrie, fratele lui Nicolae Popa a fost audiat de procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) în legătură cu persoane care l-ar fi susţinut pe fostul director al Gelsor în a se sustrage execitării pedepsei.

Virgil Popa, în prezenţa unui avocat, a dat detalii procurorilor despre fuga fratelui său, Nicolae Popa, capturat în 2 decembrie, de către autorităţile din Jakarta, Ministerul Justiţiei demarând deja procedurile de extrădare, pentru aducerea în ţară a fostului director al societăţii de valori mobiliare Gelsor, condamnat în lipsă la 15 ani de detenţie.

Cererea pentru extrădare a fost transmisă

Miercuri, Ministerul Justiţiei a informat că cererea de extrădare din Republica Indonezia în România a lui Nicolae Popa, arestat provizoriu în 2 decembrie, a fost transmisă, împreună cu documentele în susţinerea acesteia, Ambasadei României la Jakarta, miercuri, spre a fi remise au autorităţilor indoneziene.

Extrădarea a fost solicitată în vederea punerii în executare a pedepsei închisorii de 15 ani aplicată inculpatului Nicolae Popa pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată şi delapidare.

Potrivit anchetatorilor, în 18 septembrie 1998, Nicolae Popa, „în calitate de director general al unei societăţi comerciale a însuşit din depozit 65.359 acţiuni la valoarea de 25.376 lei/acţiune, pe care le-a remis unui intermediar în scopul de a fi vândute la un preţ de 765.000 lei/buc., prejudiciul creat fiind de aproximativ 50 de miliarde lei vechi”.

Procedura de soluţionare a cererii de extrădare este guvernată exclusiv de legea Republicii Indonezia.

Omul lui Vîntu, arestat la Jakarta

Nicolae Popa, căutat de Poliţie din 2002, a fost arestat în 2 decembrie la Jakarta, în baza unui mandat european emis de autorităţile judiciare române, după ce o hotărâre de condamnare a sa la 15 ani de detenţie pentru fraudă a rămas definitivă. Înalta Curte l-a condamnat, în lipsă, în iunie 2009, pe Nicolae Popa.

„Nu am furat un leu de nicăieri”

Omul de afaceri S. O. Vântu nu a exclus posibilitatea ca fostul director Gelsor Nicolae Popa să depună mărturie împotriva sa, spunând că „orice e posibil”, însă a apreciat că aceasta nu va fi „de culpabilizare”.

Întrebat, într-un interviu pentru Hotnews, dacă se teme că Nicolae Popa – arestat în 2 decembrie, în Indonezia – va depune mărturie împotriva sa, omul de afaceri afirmă că „orice este posibil”.

Întrebat dacă în urma unei asemenea mărturii este posibil ca dosarul FNI sa fie redeschis, cu el inculpat, Vântu a declarat: „Mărturii de culpabilizare a mea? Exclus! Atâta timp cât eu v-am spus că eu nu am furat un leu de nicăieri, mă îndoiesc că cineva… A! De acuzat mă poate acuza o Românie întreagă sau o planetă întreagă”.

El a afirmat că regretă arestarea lui Nicolae Popa – fost membru al Consiliului de Încredere al Sov Invest – spunând că îi era prieten, că este un om deosebit şi că „a intrat în povestea asta absolut nevinovat”, condamnarea acestuia la 15 ani de detenţie fiind un verdict dat „pe articole de presă, nu după cercetări reale”.

SURSA: Mediafax