Vânzarea acţiunilor Petrom va avea loc în acest an; brokerul va fi selectat în septembrie

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat că vrea ca până la mijlocul lunii septembrie să fie selectat brokerul pentru vânzarea unui pachet de acţiuni deţinut de ministerul de profil la OMV Petrom, iar tranzacţia să fie finalizată până la finele anului. “Imediat după publicarea HG-ului vom alege brokerul şi mizez ca acest lucru să se finalizeze la mijlocul lunii septembrie, astfel ca până la sfârşitul anului să vindem acţiunile”, a declarat Videanu. Guve

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat că vrea ca până la mijlocul lunii septembrie să fie selectat brokerul pentru vânzarea unui pachet de acţiuni deţinut de ministerul de profil la OMV Petrom, iar tranzacţia să fie finalizată până la finele anului.

“Imediat după publicarea HG-ului vom alege brokerul şi mizez ca acest lucru să se finalizeze la mijlocul lunii septembrie, astfel ca până la sfârşitul anului să vindem acţiunile”, a declarat Videanu.

Guvernul a decis, miercuri, începerea procedurilor de vânzare la bursă a 9,84% din acţiunile statului la OMV Petrom, precum şi a unor pachete minoritare din acţiunile deţinute la companiile Transelectrica, Transgaz şi Romgaz, la care va derula o ofertă publică secundară iniţială.
Statul va vinde pe bursă 9,84% din acţiunile deţinute la Petrom şi câte un pachet de 15% din acţiunile Transelectrica, Transgaz şi Romgaz.

Ofertele publice de vânzare vor fi derulate de intermediari selectaţi prin licitaţie, ţinând seama de criterii de calitate şi cost ale serviciilor.

În urmă cu două săptămâni, Ministerul Economiei a prezentat intenţia de a vinde la bursă câte 15% din acţiunile operatorului sistemului naţional de transport al electricităţii Transelectrica, transportatorului de gaze Transgaz Mediaş şi producătorului de gaze Romgaz Mediaş, la care va derula o ofertă publică secundară iniţială.

Ministerul Economiei a mai anunţat că va vinde, prin intermediul bursei, un pachet reprezentând 11,84% din acţiunile OMV Petrom, deoarece statul nu poate menţine participaţia de 20,63% la compania petrolieră din cauza lipsei fondurilor necesare pentru a participa la majorarea capitalului social.

În urma vânzării acestor acţiuni, Ministerul Economiei va mai deţine la OMV Petrom un pachet de 8,8% din capital, din care până la 8% va fi oferit spre vânzare salariaţilor companiei petroliere, la care aceştia au dreptul prin legea de privatizare.

OMV Petrom este controlată de grupul OMV, care deţine 51,01% din acţiuni. În acţionariat se mai regăseşte Fondul Proprietatea, cu o participaţie de 20,11%.