Andrei Postelnicu, Matei Paun*

Conditiile austere din industria financiara mondiala au tinut banci straine bine cotate departe de Romania, APAPS si BCR. Pe de alta parte insa, temerile cu privire la transparenta administratiei si structurii bancii sint celalalt factor care a facut ca BCR sa continue sa nu aiba pretendenti, pe langa suspiciunile pe care Romania le trezeste din oficiu datorita traditiei nefaste a mediului de afaceri.
Guvernul Romaniei trebuie sa ia in considerare o solutie de compromis care sa satisfaca institutiile internationale si sa aduca un maxim de profituri, in conditiile unei lipse acute de investitori strategici. Inceputul, dar numai inceputul, unei astfel de solutii, il constituie vanzarea unor pachete de actiuni Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si Corporatiei Internationale de Investitii (IFC) a Bancii Mondiale. Insa elementul principal al unei astfel de solutii ar putea fi cotarea actiunilor BCR la bursa din Londra sau cea din New York, dupa o oferta de actiuni la bursa din Bucuresti.
Cotarea la bursa pe una din cele mai prestigioase piete din lume este o operatie complexa pentru orice companie si ar putea parea excesiv de ambitioasa pentru o companie romaneasca, mai ales in contextul nativei si acutei lipse de ambitie a Romaniei. In orice caz, o astfel de operatiune nu este numai fezabila, dar, daca este bine executata, ar putea aduce beneficii enorme Romaniei si intregii ei economii, in primul rand datorita credibilitatii crescute in urma unei astfel de operatiuni.
Inainte de a lua in considerare cotarea la burse occidentale a actiunilor BCR sint necesari insa cativa pasi pregatitori. O oferta initiala de pachete de actiuni – de 5 pana la 10% – atat catre BERD, cat si catre IFC ar constitui un enorm vot de incredere in BCR, datorita garantiilor de transparenta aduse de astfel de cumparatori in fata pietelor internationale de capital. Credibilitatea financiara a Romaniei fiind extrem de scazuta din cauza aceleiasi traditii nefaste de promisiuni neonorate si reguli fluide in mediul de investitii, acest prim pas este vital.
O data facut acest prim pas, va trebui ca el sa fie urmat de elaborarea unei strategii – asemanatoare cu un plan de afaceri – care sa identifice clar obiectivele bancii si moduri de a le realiza. Elaborarea si executia unei astfel de strategii ar calma temerile inerente ale investitorilor internationali la adresa sigurantei si potentialei profitabilitati a BCR ca investitie. Dupa elaborarea acestei strategii vor trebui vandute circa 30% din actiunile BCR la Bursa din Bucuresti pentru a pune banca pe piata de valori si a semnala pietei intentiile ferme de a executa strategia de dezvoltare elaborata. Daca investitorii se indoiesc de aceste intentii, ei vor putea sa „pedepseasca” astfel BCR vanzandu-i actiunile.
O data trecut si acest prag, majoritatea actiunilor disponibile pe bursa locala va trebui inclusa intr-un program de Cupoane Depozitare (Depositary Receipts), un program care sa consiste fie din Cupoane Depozitare Globale (GDR tranzactionate la Londra) sau Cupoane Depozitare Americane (ADR tranzactionate la New York). Criticii unei posibile privatizari folosind ADR sau GDR spun ca o astfel de operatiune ar lasa BCR si intreaga industrie bancara romaneasca prada fara aparare in fata speculatorilor care opereaza in pietele internationale de capital, prin vanzarea a prea multor actiuni unor prea multi investitori, diluand excesiv actionariatul. Astfel de argumente sunt, in cel mai bun caz, nefondate si, in cel mai rau caz, aberatii nascute din aceeasi timiditate prost plasata care incatuseaza Romania pe un lung si exasperant de incet drum al unei reforme sadice si interminabile. Existenta speculatorilor nu trebuie folosita ca o scuza pentru a nu duce aceasta privatizare la bun sfarsit. In momentul in care valoarea unei investitii este evidenta si prezentata ca atare intr-un mod inteligent cumparatorilor potriviti, efectele unor eventuale speculatii pot fi cvasi-eliminate. In plus, un eventual pachet rezidual ramas in urma acestei formule de privatizare ar putea fi vandut mai bine daca pachetul initial creste ca valoare la bursa.
Argumentele legate de diluarea actionariatului sint nedocumentate, asa cum se poate vedea alaturi. Investitorii internationali nu sint o adunatura de derbedei, ei voteaza fugind cu portofel cu tot numai atunci cand presimt probleme, cum ar fi o echipa manageriala corupta sau un sistem de plati obscur. In acelasi timp, aceiasi investitori vor cumpara actiuni atunci cand vad posibilitatea unei investitii de autentica valoare. Lectia pe care trebuie sa o invete guvernul roman, cat de repede, este ca BCR trebuie curatata de toate problemele pe care comunitatea financiara le presimte ca ar bantui in culise. Argumentul ca BCR nu are decat 2% in imprumuturi neperformante nu elimina suspiciunea sistemica pe care Romania si guvernele ei o creeaza in mediile de afaceri. Alegerea unei strategii vadit ambitioase de a cota actiuni BCR la bursa din New York sau Londra ar constitui o binevenita doza de Viagra pentru un program de privatizare a carui potenta este din ce in ce mai discutabila.
O astfel de alegere ar trimite un semnal fara echivoc comunitatii internationale in privinta fermitatii cu care Romania se angajeaza sa adopte standarde inalte de guvernanta de afaceri, transparenta si lupta impotriva coruptiei. Lumea asteapta un astfel de semnal de la Romania de prea mult timp, iar Romania nu-si mai poate permite sa continue sa se ascunda pe dupa deget.

Guvernul nu se grabeste

Eugen Ovidiu Chirovici*
Privatizarea BCR reprezinta – alaturi de PETROM si de unele utilitati publice – una dintre cele mai importante operatiuni economice asumate de Administratie in actualul mandat. BCR este cea mai mare banca romaneasca, concentreaza circa o treime din totalul activelor bancare din tara si aproape 40% din depunerile populatiei.
In privinta acestei banci, strategia de privatizare aplicata anul trecut, alegerea unui partener de talie internationala care sa cumpere pachetul majoritar de actiuni (51%), nu a dat roade. Cele doua banci straine inscrise in competitie nu aveau anvergura considerata necesara pentru aceasta preluare. Considerentele au fost multiple si complexe, mai ales de natura externa: criza economica europeana si internationala a redus apetitul marilor companii, din diverse domenii, pentru achizitii in tarile emergente, iar incertitudinile legate de evolutia economiei mondiale post criza irakiana au determinat mai degraba o stare de asteptare din partea capitalurilor.
Deocamdata ramane certa intentia a doua institutii financiare de prestigiu – este vorba despre Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare si IFC (Grupul Bancii Mondiale) – de a se implica in acest proces. De asemenea, un pachet de actiuni, probabil de 8%, va reveni si salariatilor bancii.
As dori sa subliniez doua aspecte extrem de importante. Primul: Guvernul nu se considera sub nici un fel de presiune in privinta privatizarii BCR. Data fiind importanta acestui activ, nu doar in sistemul financiar-bancar, ci si in cel al economiei nationale in ansamblul sau, chestiunile trebuie foarte bine cumpanite. Banca este rentabila – inregistreaza un profit consistent – este bine administrata de actuala echipa de management, se bucura de increderea clientelei sale, deci nimic nu ne determina sa abordam acest proces „cu sufletul la gura”. In general, strategia Guvernului a exclus in cei doi ani de la preluarea mandatului „privatizarile de dragul privatizarii”, iar aceasta strategie se va mentine si in continuare. Privatizarea BCR nu este o simpla vanzare de active – ar fi un act de iresponsabilitate – ci trebuie sa aiba, si in mod cert va avea, o importanta dimensiune calitativa.
Al doilea aspect: in acelasi timp, oportunitatea privatizarilor importante la care Executivul s-a angajat, printre care si BCR, nu intra in discutie. Experienta din ultimii doisprezece ani de tranzitie in Europa de Est demonstreaza ca privatizarile – acolo unde au avut acea dimensiune calitativa amintita – facute cu parteneri de anvergura (puternici din punctul de vedere al capitalurilor si managementului) si renume international, au contribuit la dezvoltarea pietelor si la intarirea macrostabilitatii.