In 1997, sistemul bancar romanesc era privit de analistii occidentali ca fiind „corupt, dar prudent”, potrivit unui comentariu publicat la vremea aceea de Business Central Europe. Cat de prudent a fost s-a vazut un an, doi mai tarziu, cand usile tribunalelor s-au deschis pentru a judeca, unul dupa altul, cazurile de faliment bancar. Imediat dupa intrarea in incapacitate de plata a Bancorex si denuntarea situatiei financiare stanjenitoare a Bancii Agricole, in interiorul tarii s-a facut prompt asocierea bancilor comerciale majoritare de stat cu servilismul politic.
Evenimentele ulterioare au aratat insa ca executarea ordinelor politice nu este o problema singulara in sistem. Falimentul Bancii Albina si mai apoi al Bankcoop au demonstrat ca eficienta unei banci nu este neaparat legata de natura capitalului social. Prieteniile sau obligatiile unor factori de decizie din bancile comerciale cu capital privat pot expune banca, prin acordarea de credite fara garantii acoperitoare sau lichide, pana la situatia in care falimentul nu mai poate fi evitat. Tocmai acest lucru a amplificat justificarile celor care se opun privatizarii bancilor comerciale „peste noapte”. Scepticii apartin, mai degraba, unei orientari politice de stanga, insa multe semne de intrebare au fost ridicate si de aripa adversa. Cei care se exprima in favoarea vanzarii bancilor au un punct de vedere asupra asigurarii succesului in perioada postprivatizare: trecerea capitalului de stat in mainile unor investitori puternici, interesati sa obtina profituri din activitatea desfasurata in Romania.
A vinde sau
a nu vinde bancile
Si totusi, exista o intrebare ce inca isi mai cauta raspuns. Este bine sau nu ca statul sa renunte la participarea sa in capitalul social al bancilor comerciale? Va elimina ea, privatizarea, coruptia din sistemul bancar?
Puterea actuala s-a decis pentru privatizare. Hotararea isi gaseste, desigur, o justificare economica, dar ea rezida, mai degraba, intr-o cerinta ferma a organismelor financiare internationale, la mana carora continuam sa stam.
Cu cateva luni in urma, fostul presedinte al BCR, Ion Ghica, indemna parlamentarii sa reflecteze asupra oportunitatii privatizarii rapide a BCR. Banca Comerciala Romana este singura banca (si cea mai mare din sistem) ce mai poate raspunde favorabil la strigatele de ajutor ale statului roman, alaturi de CEC. Adica atunci cand Ministerul Finantelor este pus intr-o dubla situatie, aceea de a se imprumuta cu bani, pentru a-si finanta cheltuielile, si de a face acest lucru, dar la costuri rezonabile. Pe de alta parte, industria Romaniei depinde de resursele bancilor, insa ce institutie financiara se incumeta sa aloce bani unui sector care parcurge ca melcul procesul de restructurare? Sucursalele bancilor straine sau societatile bancare cu capital mixt, de stat si privat strain, sunt mult mai prudente atunci cand efectueaza plasamentele. Ele si-au adjudecat clienti mari, in special din sectorul privat.
Dincolo de aceste aspecte, privatizarea BCR a ridicat si alte dispute. Insistenta cu care organismele financiare solicita urgentarea transferului proprietatii statului in domeniul privat (termenul initial era iunie 2000) este dur criticata. Teodor Mihaescu, presedintele societatii care administreaza SIF Muntenia (SIF are actiuni la BCR), spune ca aceasta graba impusa de organismele financiare externe nu va conduce decat la scaderea pretului de vanzare a bancii. El alatura acest aspect stirilor care au in centru Banca Comerciala Romana sau oricaror informatii care pot afecta pretul de vanzare si ofera exemple de genul: retrogradarea ratingului acordat de agentia specializata Moody’s, pentru forta financiara a bancii, atentionarea agentiei de rating Standard & Poor’s asupra pericolului de incetare a platilor aferente datoriei publice interne de catre statul roman. Ulterior, SOS-ul transmis investitorilor straini a fost retractat.
Aceste afirmatii pot fi luate in seama, desi circula pe un teren al speculatiilor. Insa au si o replica data de realitate. Absorbirea falimentarei banci Bancorex i-a adus BCR o serie de necazuri, mai putin facute publice de catre oficialii bancii. Ele sunt date de obligatiile de plata catre creditori, care au fost mostenite o data cu preluarea fostei banci de comert exterior. Chiar in aceste zile, Curtea Suprema de Justitie judeca un caz ce are in centru o obligatie de plata de aproape 100 milioane de dolari, catre case romanesti de comert exterior (Uzinexport, Electronum, Romenergo, Mecanoexport).
Acum ori niciodata
Opinii privind privatizarea rapida a BCR au fost exprimate si de specialisti in domeniu. Ei considera ca, data fiind dimensiunea bancii, procesul va fi anevoios. Nu acelasi lucru se spune despre Banca Agricola, pentru care, de altfel, sentinta este semnata: vanzarea actiunilor statului pana la 30 iunie 2000. Responsabilii cu privatizarea au identificat si un investitor strategic, serios interesat de preluarea bancii, al carui nume ramane insa confidential.
Toata agitatia din jurul acestui subiect are si o explicatie. Anul 2000, un an electoral, poate aduce schimbari politice importante. Aceasta a determinat in buna masura separarea taberelor. De o parte stau cei care declara ca admit procesul de privatizare, dar solicita o amanare a lui. Daca PDSR va ajunge la carma tarii din toamna, atunci acestei grupari politice ii va reveni decizia finala. De cealalta parte stau tocmai cei care se tem de o noua taraganare a procesului de privatizare, in situatia in care pe scena politica se vor face modificari majore. Acestia sunt cei care cauta sa grabeasca procedurile.     

„Este preferabil ca privatizarea sa se faca cu investitori strategici puternici”

„Problema naturii capitalului este importanta in masura in care se recunoaste faptul ca proprietatea de stat conduce la ineficienta. In cazul activitatii bancare, proprietatea de stat atrage dupa sine pericolul ca bancile sa fie considerate un soi de cvasitrezorerii a caror principala menire este sa indeplineasca o politica sau alta a Guvernului. Caderea Bancorex si situatia dificila actuala a Bancii Agricole au avut, de altfel, drept principala cauza tocmai interferenta nefericita dintre politica energetica si, respectiv, politica agrara a Guvernului si activitatea de creditare desfasurata de bancile mentionate mai sus. La acestea s-au adaugat si comportamente manageriale cel putin discutabile, daca nu incriminabile penal. Trebuie spus insa ca, din pacate, asemenea comportamente nu sunt rezervate „de drept” bancilor cu capital de stat, ele regasindu-se, din pacate, si in alte institutii financiare pe care administratorii si/sau proprietarii lor le-au confundat cu mosia proprie.
In aceasta consta, de altminteri, si principalul risc la privatizarea bancilor, intrucat nimeni nu poate sa garanteze ca hotia si nepriceperea sunt eradicate prin simplul transfer al proprietatii din mana statului in mana capitalului privat. Pentru a minimiza riscul, este de aceea preferabil ca privatizarea bancilor de stat sa se realizeze cu investitori strategici puternici, interesati in castiguri de durata pe seama unor afaceri viabile.
Aproape ca nu exista caz in care liberalizarea si simplificarea regulilor jocului, concomitent cu accesul neingradit al capitalului, sa nu duca la rezultate spectaculoase, absolut de neimaginat in conditiile mentinerii monopolurilor publice si ale dictaturii devastatoare a sindicatelor. „

„Privatizarea imediata si totala a sistemului bancar mi se pare a fi greu de sustinut”
„Abordarea temei privatizarii – ca element esential al economiei de piata si al politicilor reformiste – necesita o pozitie mai nuantata, ca urmare a experientei obtinute in ultimii zece ani in tarile in tranzitie si, implicit, in Romania.
Cred ca procesul privatizarii ar trebui sa fie interpretat mai nuantat prin:
– acceptarea ideii ca o economie de piata, concurentiala si eficienta nu inseamna o economie 100% privata, ci poate fi si o economie mixta, in care sa existe capital de stat, dar nu intr-o proportie determinanta;r
– acceptarea ideii ca procesul de privatizare trebuie sa fie strict corelat cu o serie de factori economici, sociali, politici si educationali. Viteza si amploarea privatizarii depind esential de evolutia acestor factori, lipsa de corelare putand sa dea nastere la fenomene perverse cum ar fi: tensiunile sociale sau deteriorarea mediului economic ce conduce la anihilarea atributelor de superioritate a proprietatii private.r
In consecinta, ideea privatizarii imediate si totale a sistemului bancar romanesc mi se pare a fi greu de sustinut.r
Personal, cred ca sistemul bancar romanesc trebuie sa fie supus imediat unui proces de privatizare, dar conceput pe etape succesive corelate cu evolutia pe ansamblu a economiei si societatii romanesti.r
Pe parcursul acestor etape – pe care le situez pe un orizont de timp de 10-15 ani – sistemul bancar romanesc ar urma sa imbrace o forma mixta, caracterizata si prin existenta unor banci cu capital majoritar de stat.r
Necesitatea acestui sistem mixt pe o perioada de inca 10-15 ani o explic prin urmatoarele:r
1. Romania este o tara subcapitalizata in care capitalul autohton este slab reprezentat. In aceste conditii, pastrarea caracterului national pe un segment de sistem bancar nu poate fi realizata decat prin capitalul de stat. Chiar in conditiile globalizarii, caracterul national al sistemului bancar este necesar in scopul asigurarii unui anumit grad de independenta in elaborarea si aplicarea politicilor economice si sociale ale Guvernului roman;r
2. Desfasurarea negocierilor de aderare cu UE necesita aplicarea unor politici de restructurare sau redimensionare a unor ramuri si sectoare prin politici speciale de creditare prin intermediul programelor monitorizate la nivelul Guvernului si al organizatiilor guvernamentale;r
3. In conditiile instabilitatii climatului economic si ale fragilitatii sistemului bancar, credibilitatea externa a Romaniei – din punctul de vedere al relatiilor pe pietele de capital – nu va fi efectiva fara o garantie statala;r
4. Credibilitatea interna a sistemului bancar privat romanesc este extrem de mica in urma falimentelor unor importante banci private sau fonduri financiare. Pentru inca o perioada importanta de timp, bancile de stat se vor bucura de o credibilitate sporita. Este de asteptat ca procesul de acumulare interna a capitalului, fie prin economiile populatiei, fie prin fondurile private de pensii, sa fie mai lent la nivelul sistemului bancar privat, din cauza unor reminiscente de mentalitate etatista la nivelul populatiei.r
In conditiile actuale ale Romaniei, eficienta sistemului bancar nu trebuie sa fie privita exclusiv prin prisma gradului de privatizare ci, poate, in primul rand, prin capacitatea Bancii Nationale a Romaniei de a reglementa si supraveghea sistemul. Multe dintre deficientele bancilor de stat dar si ale bancilor private se explica prin inconsistenta actului de reglementare si supraveghere al BNR.”r
r
„Nu exista o justificare economica a mentinerii unor banci de stat”r
„Disputa in legatura cu privatizarea bancilor devine mai activa si la noi, in Romania, in conditiile in care toate bancile cu capital de stat, inclusiv institutii publice prin traditie precum CEC, ar urma sa treaca sub control privat in anii 2000 si 2001. S-a inmultit numarul celor care atrag atentia asupra faptului ca in Romania ultimilor ani cel putin, a fost mai mare numarul bancilor private cu probleme (mergand pana la faliment) decat al celor de stat. r
Este destul de evident ca simpla contrapunere a institutiilor financiare dupa criteriul proprietatii este insuficienta si poate fi chiar inselatoare: performantele unei banci nu pot fi explicate exclusiv si nemijlocit de faptul ca este cu capital de stat sau privat. Cu alte cuvinte, bancile „cu probleme” au ajuns in situatii dificile nu din cauza faptului ca erau de stat sau private, cat pentru ca conducerea acestora nu a stiut sau nu a putut sa impuna disciplina si rigurozitate in modul de operare al bancii, pentru ca actionarii bancii nu si-au exercitat controlul in mod corespunzator asupra managementului, preferand in unele cazuri sa abuzeze de pozitia lor pentru a obtine din partea bancii avantaje nejustificate, pentru ca organele de supraveghere si control ale Bancii Nationale au fost uneori ezitante si s-au lasat depasite de situatie sau, in sfarsit, pentru ca evolutia economiei romanesti ducea inevitabil la restrangerea activitatilor bancare.r
In vreme ce falimentul unei banci private are consecinte relativ limitate afectand, in ultima instanta, unii creditori si pe actionarii bancii (care se presupune ca oricum si-au asumat riscul investitiei in cunostinta de cauza), falimentul unei banci de stat afecteaza resursele publice si transfera riscul cetateanului obisnuit. Aceasta expunere diferita la risc pe care o au actionarii unei banci private in comparatie cu pozitia relativ protejata pe care o are statul ca actionar intr-o banca determina si comportamente diferite: desi ambele feluri de actionari pot manifesta tendinta de a abuza de pozitia lor pentru a dispune de resursele bancii, riscurile la care se expun actionarii privati ii obliga sa fie mai prudenti. Acesta este motivul pentru care, in conditii similare, organizatiile private tind sa fie mai performante decat cele publice si pentru care privatizarea bancilor este un proces necesar.r
Exista insa putini investitori in Romania capabili sa preia controlul efectiv al marilor banci de stat ca urmare a privatizarii, singura alternativa viabila fiind investitorii straini. Desi din punct de vedere strict economic o astfel de alternativa este perfect justificata, in unele tari, autoritatile privesc cu rezerve perspectiva dominatiei investitorilor straini in sectorul bancar; astfel de rezerve pot sa fie justificate intr-un context de confruntare/competitie care depaseste domeniul strict economic.r
Nu exista o justificare economica a mentinerii unor banci de stat. Statul poate desfasura operatiuni financiare de care are nevoie prin banci private – chiar si atunci cand este vorba, de exemplu, de credite preferentiale pentru anumite sectoare. Dar astfel de operatiuni trebuie finantate corespunzator, prin buget, ele devenind perfect transparente. „Avantajul” bancilor de stat este acela ca pot finanta intr-un mod invizibil anumite activitati, sectoare, intreprinderi etc., fara ca aceste finantari sa treaca prin buget decat, eventual, dupa ani de zile, cand se pune problema acoperirii pierderilor acumulate de bancile de stat. Existenta unei banci mai „intelegatoare” cu nevoile statului este un nonsens si o retea sigura pentru ineficienta. „r
r
„Privatizarea poate elimina expunerea r
sistemului bancar la presiunile politice”r
r
„Cred ca problema privatizarii bancilor de stat trebuie privita atat din perspectiva mai larga a evolutiei economiei romanesti, cat si din cea mai specifica a situatiei sistemului bancar de la noi. Acumularea de credite neperformante a avut loc in ciuda expansiunii creditului total, ceea ce sugereaza ca sistemul bancar a continuat sa gazduiasca practici legate de utilizarea de criterii laxe pentru acordarea creditelor si de acordarea de noi credite pentru „rostogolirea” celor vechi.r
Intrucat, in prezent, cea mai mare banca din sistem se afla inca in proprietate de stat (BCR), rezulta ca problema dominarii pietei de catre bancile de stat nu este decat partial rezolvata. Pana la eliminarea pozitiei dominante a statului pe piata monetara, efectele nocive asociate acestei situatii pot fi diminuate prin imbunatatirea guvernantei corporative si protejarea BCR de presiunile politice, in sensul acordarii de sprijin financiar intreprinderilor de stat neviabile, pastrand – desigur – ca tinta principala, privatizarea cat mai rapida a bancii.r
Fata de cele spuse mai sus, cred ca problemele pot fi puse in urmatorii termeni: privatizarea tuturor bancilor de stat nu este un scop in sine, decat in masura in care numai in acest fel se poate elimina expunerea sistemului bancar la presiunile politice si ale grupurilor de interese.r
Intr-o alta ordine de idei insa, sa retinem ca evidentele empirice din toata lumea ne arata ca beneficiile privatizarii bancare depasesc costurile acesteia. La noi, privatizarea in anul 1999 a doua banci de stat importante (BRD si Banc Post) arata ca deponentii nu si-au pierdut increderea in acestea si ca, dimpotriva, ele au atras mult mai multi deponenti.”