Prin angajamentele internationale, Romania a promis scaderea emisiilor de gaze poluante cu opt la suta pana in 2008. Din fericire, a fost luat in calcul un nivel de poluare de 270 milioane tone de CO2 (toate celelalte gaze responsabile pentru efectul de sera fiind echivalate in CO2) corespunzator anului 1989. Cum dupa acest an poluarea a scazut fara eforturi si investitii in acest sens, numai din cauza tranzitiei, Romania s-a vazut in situatia de a atinge un nivel de 175 milioane tone in 1994 (u
Prin angajamentele internationale, Romania a promis scaderea emisiilor de gaze poluante cu opt la suta pana in 2008. Din fericire, a fost luat in calcul un nivel de poluare de 270 milioane tone de CO2 (toate celelalte gaze responsabile pentru efectul de sera fiind echivalate in CO2) corespunzator anului 1989. Cum dupa acest an poluarea a scazut fara eforturi si investitii in acest sens, numai din cauza tranzitiei, Romania s-a vazut in situatia de a atinge un nivel de 175 milioane tone in 1994 (ultimele date oficiale), la care s-a stabilizat. In aceste conditii avem un excedent de 73,4 milioane tone de CO2 care, in baza acordului de la Kyoto, poate fi comercializat sub diferite forme. O prima modalitate, care este deja perfect functionala, presupune ca un stat care nu-si poate limita poluarea, sa investeasca in alta tara in proiecte ecologice. Aceasta metoda are in vedere costurile mult mai mari pe care le-ar presupune diminuarea poluarii din unele zone fata de altele. In acest mod, statul care investeste obtine dreptul de a polua cu o cantitate suplimentara egala cu ce s-a diminuat prin investitia facuta in celalalt stat. In baza acestui mecanism Romania are in derulare proiecte cu Elvetia si Danemarca. Astfel, in schimbul modernizarii a doua sisteme de incalzire urbana, care a costat 673.000 dolari, Elvetia a obtinut dreptul de a emite un surplus de 139.000 tone de CO2, in numele Romaniei. Ceea ce inseamna ca tranzactia s-a incheiat la un pret de cinci dolari per tona. O alta metoda de valorificare a surplusului de CO2 o reprezinta impaduririle. Chiar daca nu primeste efectiv bani, Romania a inaintat un proiect in valoare de zece milioane de dolari, care presupune impadurirea a 7.000 ha. In schimbul acestor bani Romania cedeaza dreptul de a polua cu o cantitate echivalenta de CO2 care este absorbita de padurea infiintata. „Pana acum am identificat o suprafata de 700.000 ha de teren agricol degradat care se preteaza reimpaduririi. Mai mult, in perspectiva integrarii europene, suprafata va creste, pentru ca alte terenuri se vor dovedi nerentabile pentru o agricultura moderna. In aceste conditii dorim sa accedem la cat mai multe programe de finantare”, a precizat Ovidiu Ionescu, secretar de stat in cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor.
Piata aerului, estimata la 90 miliarde lire sterline, in 2020
In acest moment, piata carbonului este in curs de formare, de aceea nu exista nici un pret de referinta. Sunt mai multe metode de calcul pentru pretul CO2, fiecare depinzand, in principal, de gradul de implicare pe aceasta piata a tarilor puternic industrializate. Astfel, potrivit unor calcule, pretul optim pentru dreptul de a emite o tona de CO2 ar fi de 125 de dolari, daca piata este restrictionata la emisfera nordica, responsabila pentru 75 la suta din poluare. Daca piata ar include si emisfera sudica, pretul
s-ar prabusi dramatic pana la 25 de dolari pe tona. Aceasta pentru ca cererea mare din emisfera nordica ar intalni oferta bogata din emisfera sudica. Un serios impediment de moment pentru piata carbonului este refuzul SUA de a se implica. Pozitia Statelor Unite fata de acest program este foarte importanta, intrucat ele sunt responsabile pentru 25 la suta din emisiile de gaze poluante. Fara implicarea acestora, orice efort de reducere a poluarii este aproape nul. Chiar si fara implicarea SUA putem vorbi de o piata a carbonului in formare. Pionier pe aceasta piata este Costa Rica. In 1996, intr-o tranzactie fara precedent, Costa Rica a vandut Norvegiei dreptul de a polua cu 200.000 tone de carbon, la un pret de zece dolari/tona. In 1998, Costa Rica a scos la vanzare un milion de tone, dar la pretul de 20 dolari/tona si nu a gasit nici un cumparator. Dovada faptului ca acest comert devine interesant este faptul ca Banca Mondiala a primit tot mai multe oferte, la preturi cuprinse intre 2,9 si 20 dolari/tona.
Incet, incet, piata carbonului se contureaza pe baza masurilor luate de fiecare tara industrializata. „Astfel, Danemarca a introdus o taxa de 25 de dolari pe tona de CO2 emisa de sectoarele puternic poluante. Si Marea Britanie a facut pasi pe aceasta piata, organizand-o sub forma de bursa. Initial au fost scoase la vanzare de catre stat cote de CO2, care, in functie de gradul de poluare al detinatorului, pot fi tranzactionate. Cel mai important pas va fi facut in 2005, cand acest sistem de tranzactionare a carbonului va fi implementat la nivelul intregii Uniuni Europene”, spune Dumitra Mereuta, director in cadrul Ministerului Mediului.
Argumentele pro Si contra tranzacTiilor cu aer curat
Argumente contra
Poti vinde ceva numai daca este al tau. Cine se poate declara proprietarul aerului?
Cele mai interesate de aceasta piata vor fi natiunile bogate si companiile bogate care vor putea cumpara dreptul de a polua de la tari din lumea a treia, devenind „carbocrati” ;
Solutia inmagazinarii de carbon in paduri nu este viabila, pentru ca acesta este captat numai pe perioada in care copacii sunt in picioare;
Nu poate fi imaginat un sistem care sa supravegheze aceasta piata atat de complexa;
Institutiile financiare sunt foarte interesate sa se implice pe o piata speculativa care este estimata pentru viitor la 90 miliarde lire sterline;
Companiile petroliere vad in acest proiect o cale de a evita restructurarea in industria petrolului;
Argumente pro
CO2 are un aport de 50 la suta in procesul de incalzire globala, fenomen care este responsabil de schimbarile climatice din ultimii ani.
O data ce acest acord va deveni functional, vor fi impadurite suprafete cuprinse intre 345 milioane si 3,2 miliarde hectare. Prin mecanismele stipulate, „carbon trade” va determina cresterea investitiilor in zonele sarace, neindustrializate.