Legislaţia incompletă blochează certificarea eficienţei energetice a locuinţelor, obligatorie din 2010 la vânzarea caselor. Soluţia: un ordin ministerial de derogare şi accelerarea reabilitării termice. Văzut ca o şansă pentru reducerea costurilor de întreţinere, dar şi pentru firmele de construcţii intrate adânc în criză de bani şi lucrări, Programul de reabilitare termică bate pasul pe loc, deşi este impus de normele Uniunii Europene. Ministerul Dezvoltării a tă
Legislaţia incompletă blochează certificarea eficienţei energetice a locuinţelor, obligatorie din 2010 la vânzarea caselor. Soluţia: un ordin ministerial de derogare şi accelerarea reabilitării termice.
Văzut ca o şansă pentru reducerea costurilor de întreţinere, dar şi pentru firmele de construcţii intrate adânc în criză de bani şi lucrări, Programul de reabilitare termică bate pasul pe loc, deşi este impus de normele Uniunii Europene.
Ministerul Dezvoltării a tăiat la jumătate suma alocată reabilitării, acum în valoare de circa 300 milioane de lei. Estimările reprezentanţilor instituţiei mizează pe 25.000 de apartamente modernizate până la sfârşitul anului, anunţul iniţial fiind de 43.000. În plus, Legea nr. 372/2005 aruncă încă un văl de ceaţă peste piaţa imobiliară. Potrivit acesteia, proprietarii de apartamente care nu deţin certificate de eficienţă energetică nu le vor mai putea tranzacţiona după 1 ianuarie 2010, efectele putând fi devastatoare pentru un segment în care tranzacţiile sunt sub jumătate în comparaţie cu anul trecut.
Bineînţeles, însă, că lucrurile nu stau chiar aşa. „Nu se va întâmpla aşa ceva. Piaţa nu va fi blocată. Este de aşteptat ca Guvernul să reacţioneze măcar în ianuarie, iar cel mai simplu este prin intermediul unui ordin al ministrului de atunci, care să ofere o derogare de şase luni sau un an pentru intrarea în normalitate“, explică Emilia-Cerna Mladin, preşedintele Asociaţiei Auditorilor Energetici pentru Clădiri (AAEC).
Metodologia şi speculatorii
Afaceri noi cu apartamente vechi
Cu sau fără reabilitare, e destul de greu de crezut că piaţa ar putea avea probleme din cauza Legii nr. 372, „durerea“ provenind din altă parte. Chiar reabilitarea, văzută de mulţi ca o şansă, a creat probleme. „În primul rând, aplicarea e incorectă. Licitaţiile au fost câştigate de firme care nu se pricepeau la construcţii şi acestea au dat în subantrepriză lucrările. Apoi la un preţ atât de scăzut (circa 3.000 de euro/apartament, faţă de 6.500 euro în Cehia, de exemplu), calitatea are de suferit. Lucrările nu ţin cont de arhitectura blocurilor, construite în perioade diferite şi cu arhitecturi diferite. O să ajungem să avem nişte oraşe-şablon, dar foarte colorate“, arată Adriana Eftime. Şi având în vedere viteza lucrărilor, acestea se vor prelungi încă cel puţin zece ani, raportat la numărul de apartamente de pe piaţă.
Gabriela Enescu, casefaraintermediari.ro
0,018% reprezintă rata de modernizare şi reabilitare a locuinţelor din România în 2009, în condiţiile în care se modernizează numai blocurile