Lenovo, devenit recent al doilea furnizor de PC-uri din lume cu o cotă de piaţă de 13,5%, a raportat, în trimestrul fiscal secund încheiat la 30 septembrie 2011, vânzări de 7,8 miliarde de dolari, în creştere cu 35,2% faţă de anul anterior, potrivit datelor financiare publicate joi de către companie.
În perioada analizată, livrările de PC-uri ale Lenovo în întreaga lume au crescut cu 35,8% comparativ cu anul precedent, de şapte ori mai mult decât rata de creştere a industriei de PC-uri, estimată la 5% la nivel global pentru aceeaşi perioadă.
Conform sursei citate, vânzările consolidate, pentru cel de-al doilea trimestru fiscal, au crescut cu 35,2% comparativ cu anul precedent, până la valoarea record de 7,8 miliarde dolari. Totodată, Lenovo a înregistrat cea mai mare cotă de piaţă trimestrială la nivel global din istoria sa, de 13,5%, potrivit datelor preliminate preluate din IDC WW PC Tracker, valabile pentru trimestrul al treilea din 2011.
În acelaşi timp, veniturile nete ale companiei au crescut cu 87,9% în cel de-al doilea trimestru fiscal, iar profitul atribuit acţionarilor totalizează 144 milioane dolari.
Profitul brut al Lenovo a crescut, în aceeaşi perioadă, cu 59,8% comparativ cu anul precedent, la 948 milioane dolari, cu o marja brută de 12,2%. De asemenea, profitul din exploatare pentru cel de-al doilea trimestru a fost de 166 milioane dolari, o creştere de 55,3% faţă de intervalul similar din 2010. În plus, venitul înainte de impozitare al Lenovo a ajuns la 165 milioane dolari, în creştere cu 62,3% faţă de anul precedent.
Cea mai mare creştere a vânzărilor Lenovo a fost înregistrată pe pieţele mature (Australia, Noua Zeelandă, Israel, Japonia, America de Nord, Europa de Vest şi clienţii globali), unde vânzările consolidate pentru cel de-al doilea trimestru au crescut cu 61,1% până la 3,3 miliarde de dolari, echivalent cu un procentaj de 42,6% din vânzările companiei la nivel global.
Pe locul următor în privinţa vânzărilor Lenovo s-au aflat pieţele emergente (+37,9%), în top situându-se Brazilia, India, America Latină şi Rusia, cu o creştere medie anuală de 42% în cel de-al doilea trimestru al anului.
În China, creşterea vânzărilor a fost de 20,7%, iar valoarea consolidată de 3,2 miliarde de dolari, incluzând activitatea de Mobile Internet Digital Home. Compania şi-a consolidat poziţia de top în China cu o cotă de piaţă de 31,5%, mai mare cu 2,7% faţă de anul precedent.
În privinţa categoriilor de produse comercializate, computerele Lenovo de tip laptop au avut în continuare cea mai mare contribuţie la vânzările companiei la nivel global, generând 57,5% din veniturile totale ale companiei din vânzările celui de-al doilea trimestru fiscal.
De asemenea, vânzările consolidate de desktop-uri Lenovo la nivel global au crescut cu 37,8% în aceeaşi perioadă comparativ cu anul trecut, sau 34,1% din veniturile totale din vânzări ale Lenovo. Livrările de desktop-uri în aceeaşi perioadă au crescut cu 36,3%, spre deosebire de o creştere globală a industriei de 1,7 procente.
Divizia Lenovo de Mobile Internet Digital Home (MIDH) a înregistrat în China o creştere a livrărilor de telefoane de 39% în primul trimestru fiscal faţă de anul anterior, spre deosebire de o rată de creştere generală a industriei de 31%.
Lenovo este o companie de tehnologie personală cu o valoare de piaţă de 21 miliarde de dolari şi cel de-al doilea furnizor de computere personale din lume, care deserveşte clienţi în peste 160 de ţări. Formată în urma achiziţionării de către Lenovo Group a fostei Divizii de Computing Personal a IBM, compania deţine centre de cercetare importante în Yamato (Japonia), Beijing (China) şi în Raleigh (Carolina de Nord, SUA).
Sursa: Agerpres