Distribuitorul de produse nutritive Herbalife a raportat o scădere cu 10,6% a vânzărilor aferente celui de-al doilea trimestru al anului, la 571,8 milioane de dolari.
Potrivit reprezentanţilor companiei, această scădere este determinată doar de evoluţia cursului valutar. Excluzând impactul fluctuaţiilor valutare, rezultatele comparative arată o menţinere a vânzărilor la acelaşi nivel înregistrat în 2008, sau chiar o creştere a volumelor.
“În cel de-al doilea trimestru am înregistrat creşteri pe volume de vânzări faţă de primul trimestru pe anumite pieţe cheie pentru companie, cum sunt Statele Unite, unde volumele de vânzări au fost cu 7,7% mai mari, în Mexic volumele de vânzări au crescut cu 3,2%, iar în China s-a înregistrat o creştere de 57,5 procente”, a declarat Michael O. Johnson, CEO al Herbalife Ltd.
Profitul net raportat de companie pentru trimestrul încheiat în 30 iunie 2009, este de 48,3 milioane dolari, în comparaţie cu 67,1 milioane, în trimestrul al doilea din 2008.
Pentru trimestrul al treilea al anului 2009, compania se aşteaptă la o uşoară creştere a volumelor de vânzări cu până la un procent şi o scădere a vânzărilor nete cu 4 – 6 procente, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2008. La nivelul cursului valutar din trimestrul trei din 2008, valoarea vânzărilor nete ar urma să scadă cu numai 2 – 4 procente.
Herbalife Ltd. este o companie de network marketing la nivel mondial care comercializează produse pentru controlul greutăţii, nutriţie, şi prode de îngrijire personală. Produsele Herbalife sunt vândute în 70 de ţări prin reţeaua de 1,9 milioane distribuitori independenţi.
SURSA: Herbalife