‘Dacă Europa de Sud a continuat să fie afectată de situaţia economică actuală, grupul Ikea a înregistrat creşteri puternice în Rusia şi China, precum şi progrese semnificative în America de Nord’, a informat grupul suedez într-un comunicat de presă.
Grupul suedez, ale cărui vânzări sunt considerate un barometru al consumului mondial, a mai informat că în prezent la nivel global sunt 303 magazine Ikea, care în ultimul exerciţiu fiscal au fost vizitate de peste 690 milioane de persoane. Ikea are 139.000 de angajaţi în peste 40 de ţări.
Anul trecut, Ikea şi-a fixat ca obiectiv strategic dublarea vânzărilor, până la 50 de miliarde de euro, până în 2020.
Magazinul Ikea din România a fost al 253-lea deschis în a 35-a ţară, pe 21 martie 2007. Până în luna martie 2010 a fost operat în sistem de franciză locală, iar după aceea Ikea România a devenit parte din Ikea Group.
Sursa: Agerpres