Casa de modă italiană Versace a anunţat o îmbunătăţire a vânzărilor în lunile mai şi iunie, comparativ cu primele patru luni ale anului, potrivit declaraţiei lui Santo Versace, preşedintele companiei.
Versace a precizat că vânzările şi consumul au crescut în ultimele două luni, faţă de perioada de la începutului lui 2009.
„Vânzările Versace au crescut, dar aceasta este tendinţa generală a pieţei”, a afirmat preşedintele companiei. Acesta a subliniat că cererea din ultimele două luni s-a menţinut la nivel constant.
„Cu toate acestea, nu putem anunţa încă sfârşitul crizei”, a mai spus Versace, care a apreciat că mărcile de lux au fost afectate grav de încetinirea creşterii economice pe fondul schimbării atitudinii consumatorilor.
Veniturile casei de modă italiene au înregistrat o scădere cu 13,4% în primele trei luni din an, dar cu toate acestea rezultatele au fost pozitive.
Sectorul italian al bunurilor de lux se aşteaptă în acest an la o scădere cu 21% a căştigurilor, pe fondul diminuării vânzărilor.
Casa de modă Versace este deţinută de Donatella, Santo şi Allegra Versace, respectiv sora, fratele şi nepoata designerului Gianni Versace, fondatorul grupului.
DETALII:
Citeşte şi CEO-ul Versace demisionează