Vânzările auto în China au scăzut luna trecută cu 0,9%, la 1,6 milioane de unităţi, arată datele publicate joi de Asociaţia Constructorilor Chinezi de Automobile (CAAM), pe măsură ce încetinirea creşterii economice şi volatilitatea de pe pieţele bursiere au afectat cererea de autovehicule, transmit Xinhua, AP şi Reuters.
Potrivit CAAM, în primele două luni din acest an, livrările în China, cea mai mare piaţă auto din lume, au crescut cu 4,4%, la 4,1 milioane de unităţi. Vânzările de SUV-uri au urcat în perioada ianuarie – februarie 2016 cu 54,8%, în timp ce livrările de sedanuri au scăzut cu 12,5%.
În 2015, vânzările de autovehicule în China au înregistrat cel mai lent ritm de creştere din ultimii trei ani, de 4,7%, după un avans de 6,9% în 2014 şi de 13,9% în 2013.
Secretarul general al CAAM, Dong Yang, a estimat că restricţiile la înmatriculare impuse în marile oraşe au diminuat creşterea vânzărilor cu până la opt puncte procentuale, în timp ce volatilitatea de pe pieţele bursiere a fost responsabilă pentru o scădere de două puncte procentuale.
CAAM prognozează că vânzările de autovehicule ar urma să urce cu 6% în acest an, până la 26,04 milioane de unităţi.
Piaţa auto din China este una crucială pentru constructorii auto străini, unii dintre aceştia înregistrând vânzări solide anul trecut în pofida încetinirii generale a pieţei. De exemplu, grupul auto american General Motors a vândut în 2015 un număr record de 3,61 milioane de vehicule în China, în creştere cu 5,2% faţă de 2014. Aceste cifre conferă GM titlul de cel mai mare constructor auto străin de pe piaţa chineză, devansând rivalul german Volkswagen, care a livrat 3,55 milioane de autovehicule în China. Un alt constructor american, Ford, a înregistrat şi el anul trecut un record de vânzări pe piaţa din China, cu 1,12 milioane unităţi livrate, în creştere cu 3% faţă de 2014.
Industria auto chineză a suferit de pe urma încetinirii ritmului de creştere a celei de a doua economii a lumii. În 2014, China a înregistrat o creştere a PIB de 7,3%, cea mai slabă din ultimii 24 de ani, iar tendinţa de încetinire a continuat şi anul trecut când, în trimestrul iulie – septembrie, s-a înregistrat o creştere economică de 6,9%. În plus, vânzările de autovehicule au fost afectate şi de măsurile adoptate de Beijing, Shanghai şi alte mari oraşe pentru reducerea poluării şi blocajelor în trafic prin limitarea înmatriculărilor de noi vehicule.
SURSA: Agerpres