Acesta este cel de-al şaselea trimestru consecutiv în care marca Chevrolet a avut vânzări record. În ultimii doi ani, Chevrolet s-a dezvoltat mai rapid decât alte mărci cu volum mare de producţie, atingând o cotă de piaţă de 6,3%.
Chevrolet Cruze a avut cel mai mare succes, înregistrând vânzări globale de peste 180.000 de unităţi în primul trimestru, o creştere cu aproximativ 20% faţă de 2011, devenind cel mai bine vândut model Chevrolet la nivel global. Vânzările înregistrate de autovehiculul compact Aveo/Sonic şi modelul sedan de dimensiuni medii Malibu, ambele lansate recent, continuă să crească pe măsură ce creşte numărul de unităţi disponibile la dealeri.
Chevrolet a publicat creşteri semnificative ale vânzărilor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut pentru patru din cele cinci pieţe importante pe care activează. În Statele Unite, Chevrolet a vândut 448.000 de unităţi în primul trimestru, reprezentând o creştere de 7,6%. În China, Chevrolet a înregistrat vânzări record de 162.000 de unităţi în acest trimestru, totalizând o creştere de 1,4%.
În Brazilia, marca Chevrolet este în continuare competitivă, deşi vânzările au scăzut cu 4,2% în primul trimestru, la 137.000 de unităţi. În Mexic, Chevrolet a vândut 42.000 de unităţi în acest trimestru, reprezentând o creştere de 14,2%. În Argentina, Chevrolet a vândut 41.500 de unităţi în primul trimestru, în creştere cu 21,5%, stabilind un nou record pentru marcă.
Chevrolet Europe a vândut 55.100 autovehicule în Europa Centrală şi de Vest, o creştere de 7,8% într-o industrie care scăzuse cu 8,7% faţă de anul trecut. Chevrolet Europe a înregistrat cea mai bună cotă de piaţă pe primul trimestru din istoria sa, 1,36%, faţă de 1,15% în primul trimestru al anului 2011. Pe lângă vânzările obţinute în Europa, Chevrolet a vândut 2.800 de autovehicule în Israel în primele trei luni ale anului 2012.