Cota de piaţă a producătorului autohton de automobile a crescut uşor, de la 1,6 la 1,9 %, în perioada ianuarie-noiembrie 2010.
Un ritm de creştere mai mare (15,1%) s-a înregistr at în cazul înmatriculărilor de autoturisme Dacia pe piaţa Europei Occidentale, în primele 11 luni ale acestui an fiind înmatriculate 198.620 de unităţi, faţă de 172.569 unităţi în perioada similară a anului trecut. Dacia controlează 1,7% din piaţa auto a Europei Occidentale, în creştere faţă de 1,4% în primele 11 luni din 2009.
Statisticile ACEA vizează pieţele auto din 28 de state europene – 25 din UE (fără Cipru şi Malta) şi trei state EFTA – Islanda, Norvegia şi Elveţia.
SURSA: Agerpres