Oracle, cel mai mare producător de soft de business din lume, a înregistrat în trimestrul al treilea al anului fiscal 2010 venituri de 6,4 miliarde de dolari, iar vânzările de aplicaţii au crescut cu 15%, conform unui comunicat al companiei.
Oracle Corporation a anunţat că veniturile totale GAAP pentru trimestrul al treilea din anul fiscal 2010 au crescut cu 17%, până la 6,4 miliarde de dolari, în timp ce veniturile totale non-GAAP au crescut cu 18%, până la 6,5 miliarde de dolari.
Dacă nu se ia în considerare impactul Sun Microsystems Inc., pe care Oracle a preluat-o pe 26 ianuarie 2010, veniturile totale GAAP au crescut cu 7%. Veniturile GAAP din licenţe software noi au crescut cu 13%, până la 1,7 miliarde dolari, şi cu 10%, până la 1,7 miliarde dolari, excluzând Sun.
„Integrarea Sun decurge chiar mai bine decât ne-am aşteptat”, a declarat Safra Catz, preşedinte al Oracle. „Credem că Sun va contribui semnificativ la câştigul per acţiune din trimestrul al patrulea, precum şi că va atinge ţintele de profitabilitate stabilite pentru anul viitor.”
„În fiecare trimestru, câştigăm cote imense de piaţa de la SAP”, a declarat CEO-ul Oracle, Larry Ellison. „Cel mai recent trimestru al SAP a fost pentru ei cel mai bun din acest an, cu o scădere de doar 15%, în timp ce vânzările de aplicaţii Oracle au crescut cu 21%.”
SURSA: Oracle