Vânzările de automobile noi din România au căzut cu 35,7% în aprilie, la 14.884 unităţi, şi cu 50,8% în primele 4 luni, la 44.558 unităţi, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) din România. În aprilie 2008 au fost livrate 23.171 maşini noi, iar în perioada ianuarie - aprilie a anului trecut vânzările au totalizat 90.565 unităţi. Pe de altă parte, livrările de automobile s-au revigorat cu 10,4% în aprilie, comparativ cu l
Vânzările de automobile noi din România au căzut cu 35,7% în aprilie, la 14.884 unităţi, şi cu 50,8% în primele 4 luni, la 44.558 unităţi, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) din România.
În aprilie 2008 au fost livrate 23.171 maşini noi, iar în perioada ianuarie – aprilie a anului trecut vânzările au totalizat 90.565 unităţi.
Pe de altă parte, livrările de automobile s-au revigorat cu 10,4% în aprilie, comparativ cu luna precedentă, de la 13.484 unităţi la 14.884 maşini.
Piaţa auto românească totală (automobile, vehicule comerciale şi autobuze) a scăzut cu 42,4% în aprilie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, de la 28.581 autovehicule la 16.458 unităţi.
În intervalul ianuarie – aprilie, livrările totale au însumat 49.971 autovehicule, în scădere cu 54,9% faţă de aceeaşi periodă a anului trecut, când au fost vândute 110.839 autovehicule.
În schimb, comparativ cu martie, piaţa totală de autovehicule a urcat cu 11,1% în aprilie, de la 14.812 unităţi la 16.458 autovehicule.
Vehiculele comerciale – scădere de 72,9%!
Vânzările de vehicule comerciale, al doilea segment al pieţei din punctul de vedere al volumelor, au scăzut cu 70,5% în aprilie, la 1.488 unităţi, şi cu 72,9% în primele 4 luni, la 5.071 autovehicule. Datele APIA arată că în primele 4 luni ale acestui an au fost vândute aproximativ tot atâtea vehicule comerciale câte au fost comercializate anul trecut doar în luna aprilie.
Dacia, lider de criză
Dacia rămâne în continuare liderul pieţei auto româneşti după numărul de unităţi vândute, cu 12.365 automobile în primele 4 luni, în scădere cu 52,2%, şi o cotă de piaţă de 27,8%, în coborâre cu 0,8 puncte procentuale.
Hyundai se află pe poziţia a doua, cu 4.231 maşini livrate în perioada ianuarie – aprilie, în creştere cu 21%, nivel corespunzător unei cote de piaţă de 9,5%, în urcare cu 5,6 puncte procentuale.
Volkswagen ocupă locul al treilea, cu 3.616 unităţi (-43,3%) şi o cotă de piaţă de 8,1%, în urcare cu un punct procentual, iar pe locul al patrulea se află Renault, cu 3.314 maşini (-52%), echivalentul unei cote de piaţă de 7,4%, în scădere cu 0,9 puncte.
Skoda s-a clasat pe poziţia a cincea în funcţie de numărul de maşini livrate în primele patru luni, cu un total de 3.113 unităţi (-62,1%) şi o cotă de piaţă de 7%, în scădere cu 2,1 puncte.
Renault Clio, cel mai bine vândut vehicul din import
Clasamentul celor mai bine vândute modele de import din primele 4 luni este condus de Renault Clio (1.822 unităţi), care este urmat de Kia C’eed (1.67 maşini) şi de Hyundai Accent (1.410 unităţi). Poziţia a patra este împărţită de Skoda Octavia şi de Volkswagen Golf, fiecare cu 1.172 livrări.
În ceea ce priveşte vânzările pe clase, segmentul maşinilor mici de oraş (clasa A) a raportat cea mai mică scădere la 4 luni, de 11,2%, comparativ cu intervalul corespunzător al anului trecut, la 2.213 unităţi.
Clasa B a căzut cu 50,4% în perioada analizată, la 9.217 unităţi, iar cel mai important segment al pieţei din punctul de vedere al volumelor, clasa C, a scăzut cu 51,5%, la 13.809 maşini.
SUV-urile „rulează” greu
Vânzările de Sport Utility Vehicles (SUV) au scăzut cu 41,1%, la 3.658 unităţi, iar livrările de limuzine de companie (clasa D) a avut un declin de 50,3%, la 2.480 unităţi.
Maşinile din segmentele E şi F, dominate de limuzine premium, au înregistrat scăderi ale vânzărilor de 47,6%, respectiv de 62,4%.
Mai multe motoare diesel
Ponderea motorizărilor diesel în vânzări a crescut cu 4,3 puncte procentuale în primele 4 luni. Astfel, 47,4% dintre maşinile vândute în intervalul ianuarie – aprilie au propulsoare pe diesel, în timp ce restul de 52,6% sunt echipate cu motoare pe benzină.
Spre comparaţie, în primele 4 luni ale anului trecut raportul era de 43,1% motoare diesel şi 56,9% propulsoare pe benzină.
Piaţa auto locală a scăzut cu 11,7% anul trecut, la 324.080 unităţi.
SURSA: Mediafax