Vânzările de bere ale grupului sud-african SABMiller în România au scăzut în trimestrul al doilea calendaristic cu 19%, în volum, faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, din cauza condiţiilor economice tot mai dificile, se arată într-un raport al companiei.
„În România, volumele au scăzut cu 19%, mediul economic continuând să se deterioreze”, afirmă în raport directorul general al SABMiller, Graham MacKay.
La nivel mondial, volumul vânzărilor de bere ale grupului a scăzut cu 1%, cele mai slabe performanţe fiind înregistrate în Europa, unde afacerile companiei s-au redus cu 9%.
Dintre pieţele europene, vânzările SABMiller au scăzut cu 10% în Polonia, cu 9% în Rusia şi cu 8% în Cehia.
SABMiller a vândut, în anul fiscal 2009-2010, încheiat în martie, 5,1 milioane de hectolitri de bere în România, în scădere cu 10% faţă de anul financiar anterior.
Grupul este prezent pe piaţa românească prin intermediul companiei Ursus Breweries, care deţine patru unităţi de producere a berii la Timişoara, Cluj-Napoca, Buzău şi Braşov. Totodată, grupul a achiziţionat în ianuarie 2009, prin Ursus Breweries, producătorul Bere Azuga.
SURSA: Mediafax