Orange a anunţat, marţi, că în primul trimestru al acestui an profitul său operaţional a scăzut cu 1,9%, până la 2,92 miliarde de euro, în timp ce veniturile sale au coborât cu 0,9% în ritm anual, până la 9,67 miliarde de euro, peste estimările analiştilor care mizau pe un rezultat de 9,63 miliarde de euro.
Directoratul financiar de la Orange, Ramon Fernandez, a indicat faptul că în primele trei luni vânzările de echipamente au generat o sumă de 380 de milioane de euro, stimulate fiind de succesul noului model de iPhone.
Ramon Fernandez a adăugat că se aşteaptă la continuarea creşterii vânzărilor de telefoane, în condiţiile în care utilizatorii de servicii pre pay trebuie să-şi cumpere aparatele în loc să beneficieze de reduceri din partea operatorilor.
'Am înregistrat un impact puternic de pe urma vânzărilor de echipamente. Acest proces va continua', a spus Fernandez.
La nivel regional, veniturile realizate de Orange în alte ţări europene s-au majorat cu 4,5%, graţie unor creşteri de 6,4% în România (după un avans de 4,5% în trimestrul patru 2014) şi de 11,6% în Republica Moldova, în timp ce în Slovacia acestea au rămas stabile, creşterea fiind de doar 0,3%.
Pe fondul îmbunătăţirii performanţelor comerciale în Europa şi a creşterii vânzărilor de echipamente mobile, Orange şi-a confirmat, marţi, obiectivele pentru anul în curs, când ar urma să înregistreze un profit operaţional cuprins între 11,9 şi 1,2,1 miliarde de euro.
Noul plan strategic al Orange prevede că, până în 2018, grupul va investi 15 miliarde de euro în reţelele sale fixe şi mobile, în încercarea de a-şi relansa vânzările şi profitabilitatea după mai mulţi ani de declin.
Grupul Orange, cunoscut anterior sub numele de France Telecom, avea la finele anului trecut 244 de milioane de clienţi la nivel mondial, dintre care 185 milioane erau abonaţi la serviciile de telefonie mobilă.
Pe piaţa locală, Orange România a obţinut, în primele trei luni ale acestui an, venituri de 221 de milioane de euro, în creştere cu 6,4% faţă de perioada similară din 2014. La 31 martie 2015, Orange România avea 10.364.683 de clienţi.